BILD, verdict despre prezența României la EURO 2024
România s-a oprit în optimi la Campionatul European din Germania.
EURO 2024 se vede la Pro TV, Pro Arena și pe VOYO. Finala va avea loc duminică, 14 iulie, de la 22:00, și se va disputa între Spania și Anglia la Berlin, pe ”Olympiastadion”.
BILD, verdict despre prezența României la EURO 2024
Jorg Althoff, șeful diviziei sport BILD-Sud, a vorbit sincer despre prezența României la EURO 2024 și a ținut să puncteze faptul că a rămas impresionat de numărul mare de suporteri veniți în Germania pentru a sprijini selecționata lui Edward Iordănescu.
Reprezentativa a depășit faza grupelor după ce a învins Ucraina cu 3-0, a pierdut cu Belgia 0-2 și a remizat cu Slovacia 1-1, într-o grupă specială în care toate naționalele au terminat cu patru puncte, doar că România a beneficiat de un golaveraj mai bun.
”Ce pot spune despre naționala României? Joacă un fotbal bun, cu siguranță, iar suporterii au fost impresionanți. Când au jucat contra Olandei la Munchen, au fost mulți români. S-au întâlnit cu olandezii și au celebrat atât de pașnic, de frumos, a fost o petrecere comună, practic.
Am fost impresionat de suporterii români. Și cred că s-au simțit confortabil să fie oaspeți în Germania, ca și toate celelalte națiuni.
Ar trebui să știți că acum mulți ani am fost în România. Se întâmpla înainte de Euro 2000, am fost la București, am venit să fac un interviu cu Gică Hagi (n.r. râde). Era acum mulți ani... Îmi place să văd că fiul său îi calcă pe urme și joacă pentru naționala României, inclusiv la Euro 2024”, a spus Jorg Althoff, potrivit GSP.
Pentru România urmează meciurile din luna septembrie din Nations League, unde face parte din Liga C, Grupa 2, alături de Lituania, Cipru și Kosovo.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News