Ce pregătesc slovacii înaintea meciului decisiv cu România: ”Prima dată în istorie”
Campionatul European din 2024 este găzduit de Germania și transmis în direct la Pro TV, Pro Arena și pe VOYO!
România - Slovacia va avea loc la Frankfurt, pe ”Deutsche Bank Park”. Naționala lui Edward Iordănescu are nevoie doar de un punct pentru a obține fără emoții accederea în optimile turneului final.
Ce pregătesc slovacii înaintea meciului decisiv cu România: ”Prima dată în istorie”
La câteva ore înainte de startul meciului direct, presa din Slovacia a evidențiat planul pe care l-au organizat fanii pentru a-și susține reprezentativa împotriva selecționatei tricolore.
”Frankfurt va fi albastru”, a titrat publicația sportweb.pravda.sk.
În fapt, este vorba despre anumite marșuri pe care le vor face slovacii prin Frankfurt, orașul gazdă al partidei de miercuri seară.
”Prima acțiune în istorie! Astăzi se pregătește un marș prin Frankfurt. Este organizat de autorii celui mai ascultat podcast slovac.
Aceste marșuri sunt tradiționale în Slovacia pentru fanii lui Slovan Bratislava, Spartak Trnava sau DAC Dunajska Streda.
Cu toate acestea, autorii acestei idei anunță în avans că primul marș slovac din timpul EURO 2024 se va desfășura într-un spirit conciliant”, au mai punctat jurnaliștii sursei anterior menționate.
Slovacia - România, ora 19:00, LIVE pe PRO TV și VOYO
România poate câștiga Grupa E dacă va învinge Slovacia și dacă Belgia va obține cel mult un rezultat de egalitate în meciul cu Ucraina. În acest scenariu, ”tricolorii” ar avea șase puncte, cu două în fața ocupantei locului doi.
Totuși, echipa națională se poate califica în optimi de pe prima poziție chiar și în cazul unei remize cu Slovacia. În acest caz, tricolorii vor acumula patru puncte, însă, pentru a termina pe primul loc în grupă, condiția este ca Belgia să obțină maximum un egal din meciul cu Ucraina și să nu înscrie mai multe goluri decât tricolorii.
Lucrul cert este că România se califică în optimile de finală de pe unul dintre primele două locuri dacă nu va pierde contra Slovaciei. Scenariul negru pentru Tricolori este să piardă meciul cu Slovacia, iar Ucraina să evite un eșec în fața Belgiei.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News