Ce scrie presa din Londra după ce Anglia a fost la câteva secunde de un dezastru contra Slovaciei

Ce scrie presa din Londra după ce Anglia a fost la câteva secunde de un dezastru contra Slovaciei EURO 2024
Anglia s-a calificat cu mari emoții în sferturile de finală ale EURO 2024. Britanicii au învins la limită Slovacia, scor 2-1, după ce scorul a fost egal la finalul celor 90 de minute.

Slovacia a condus până în minutul 90+5 în duelul din optimi contra Angliei. Ivan Schranz a deschis scorul și a fost la un pas să devină erou național pentru fosta adversară a României. Jude Bellingham a marcat superb în ultimele secunde, după ce a avut o prestație modestă pe toată durata partidei, iar duelul a ajuns în prelungiri. Căpitanul Harry Kane a înscris golul decisiv la scurt timp după reluarea jocului, iar elevii lui Gareth Southgate s-au calificat în cele din urmă în sferturi.

  • Campionatul European din Germania 2024 are loc în perioada 14 iunie - 14 iulie și este transmis în exclusivitate pe PRO TV, PRO ARENA și VOYO. Cele mai importante faze vor putea fi revăzute pe site-ul SPORT.RO.

Ce scrie presa din Londra după Anglia - Slovacia 2-1

Jurnaliștii britanici nu au avut milă de jucătorii echipei naționale după calificarea în sferturile de finală. Ziariștii au taxat prestația modestă a Angliei din acest meci.

BBC: "Bellingham a înscris un gol fabulos în minutul 90+5 și a ținut Anglia în viață. Managerul Gareth Southgate s-a dus în fața galeriei după fluierul final. De această dată nu am văzut niciun pahar aruncat în direcția sa de către suporteri. Anglia era gata să plece acasă, dar scorul a fost întors în câteva minute. După acest final incredibil urmează duelul cu Elveția".

The Sun: "Naționala Angliei era gata să plece acasă după 95 de minute în care a arătat numai stângăcii penibile. Apoi, în doar câteva minute, trupa lui Southgate și-a asigurat prezența în sferturi. Acolo urmează duelul cu Elveția. Bellingham a salvat Anglia cu o foarfecă incredibilă. Pentru 95 de minute a fost un joc groaznic, pur și simplu groaznic. Până la primul gol, Anglia nu a reușit să trimită niciun șut pe poarta adversă".

Mirror: "A fost o prestație foarte slabă, dar Anglia și-a asigurat calificarea în sferturile de finală. Jucătorii au cântat  'Sweet Caroline' alături de suporteri după fluierul finalul. Bellingham și Kane au salvat echipa de această dată".

În sferturi, Anglia va înfrunta Elveția. Trupa lui Murat Yakin a învins în optimi cealaltă finalistă de la EURO 2020, Italia. Elvețienii s-au impus fără emoții, scor 2-0, după un meci pe care l-au controlat de la început până la final. Acum vor înfrunta vicecampioana de la Europeanul anterior.

VIDEO Golul fabulos marcat de Bellingham

România joacă marți în optimi la EURO 2024

România va juca marți în optimi la EURO 2024. Tricolorii pregătiți de Edi Iordănescu vor da piept cu reprezentativa Țărilor de Jos. Marele meci va avea loc marți, de la ora 19:00, în direct pe PRO TV și VOYO. Partida va putea fi urmărită și în format LIVE VIDEO pe site-ul www.sport.ro.

Învingătoarea dintre România și Țările de Jos se va duela în sferturile de finală cu Austria sau Turcia. Tricolorii pregătiți de Edi Iordănescu se află pe aceeași parte de tablou cu Anglia și Elveția.

România a ajuns în optimi după ce a câștigat pentru prima dată în istorie o grupă de Campionat European. Tricolorii s-au impus în Grupa E, din care au mai făcut parte Belgia, Slovacia și Ucraina.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!