EXCLUSIV Ciprian Marica a spus lucrurilor pe nume după România - Belgia: ”Trebuie să recunoaștem”

EURO 2024 se vede la Pro TV, Pro Arena și pe VOYO.

Sâmbătă seară, de la ora 22:00, România a înfruntat-o pe Belgia la Koln, pe ”Rhein-Energie Stadion”. La capătul celor 90 de minute, selecționata lui Edward Iordănescu a pierdut cu 0-2, dar chiar și așa, a rămas în fruntea Grupei E de la Campionatul European din Germania.

Ciprian Marica a spus lucrurilor pe nume după România - Belgia: ”Trebuie să recunoaștem”

Ciprian Marica, fost internațional român, a evidențiat că nu e dezamăgit după eșecul tricolorilor de la Koln, ci are în continuare încredere în abilitățile elevilor lui Edward Iordănescu de a se califica în optimile turneului final.

De asemenea, Marica a punctat faptul că Nicușor Bancu nu a fost în meci în prima jumătate de oră, dar și că Nicolae Stanciu nu a strălucit cu Belgia așa cum a făcut-o în partida precedentă cu Ucraina.

”Cumva, nu sunt deloc dezamăgit. Am spus-o și aseară la cald. Sigur, ne doream mai mult. Veneam după o victorie frumoasă cu Ucraina, unde ne-au intrat cam toate șuturile pe care le-am avut la poartă. În rest, ne-a ajutat și Lunin. 

Trebuie să recunoaștem. Am fost inspirați, am tras la poartă. Am avut o execuție fantastică, prin Stanciu. Întorcându-mă la meciul cu Belgia, asta a făcut diferența. Nu am mai fost eficienți. Am întâlnit un adversar mult mai bun. 

Dacă ai trei-patru ocazii clare cu un astfel de adversar nu poți câștiga meciul. Am în continuare încredere în băieți. Avem o națională unită. Dar, dacă doi-trei jucători nu sunt în formă... Se vede. 

Bancu nu a fost el primele 30 de minute. Stanciu nu a fost în meci. Puține pase bune, puține recuperări. Nu a tras la poartă, nu a fost el”, a spus Ciprian Marica la Studio EURO 2024, emisiune transmisă la Pro Arena și pe VOYO.

Cum arată Grupa E de la EURO 2024

1. România - 3p

2. Belgia - 3p

3. Slovacia - 3p

4. Ucraina - 3p

Lotul României pentru EURO 2024

PORTARI: Horațiu Moldovan (Atlético de Madrid), Florin Niță (Gaziantep), Ștefan Târnovanu (FCSB)

FUNDAȘI: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova), Andrei Burcă (Al-Okhdood), Radu Drăguşin (Tottenham), Vasile Mogoş (CFR Cluj), Ionuț Nedelcearu (Palermo), Bogdan Racovițan (Rakow), Andrei Rațiu (Rayo Vallecano), Adrian Rus (Pafos)

MIJLOCAȘI: Alexandru Cicâldău (Konyaspor), Ianis Hagi (Alavés), Marius Marin (Pisa), Răzvan Marin (Empoli), Darius Olaru (FCSB), Deian Sorescu (Gaziantep), Nicolae Stanciu (Damac), Adrian Şut (FCSB)

ATACANȚI: Denis Alibec (Muaither), Daniel Bîrligea (CFR Cluj), Florinel Coman (FCSB), Denis Drăguş (Gaziantep), Dennis Man (Parma), Valentin Mihăilă (Parma), George Puşcaş (Bari)

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!