Cristi Dulca i-a văzut pe băieții lui Iordănescu și a reacționat imediat: "Nimic n-a fost întâmplător"

Cristi Dulca i-a văzut pe băieții lui Iordănescu și a reacționat imediat: Nimic n-a fost întâmplător EURO 2024

România - Olanda se joacă marți, 2 iulie, de la ora 19:00, în direct la PRO TV și pe VOYO.

Cristi Dulca, fost internațional român, și-a exprimat bucuria și încrederea în echipa națională de fotbal a României după calificarea în optimile de finală ale EURO 2024. 

Dulca a scos în evidență că această performanță reprezintă "un vis care continuă" și este convins că România poate lupta de la egal la egal cu Olanda pentru a ajunge în sferturile de finală.

  • Cristi Dulca I A Vazut Pe Baietii Lui Iordanescu Si A Reactionat Imediat Nimic N A Fost Intamplator

Cristi Dulca: "Ca orice român, m-am bucurat"

Dulca l-a lăudat pe selecționerul Edi Iordănescu pentru reușita de a transforma echipa într-un grup unit și bine sudat, fără a se baza pe individualități. 

Fostul internațional a menționat că parcursul României la acest turneu final a fost impresionant, mai ales dacă luăm în calcul poziția defavorabilă a echipei din urmă cu doi ani, când se afla pe ultimul loc în Nations League. 

„Ca orice român, m-am bucurat în primul rând că ne-am calificat. Ăsta e primul lucru. Dacă ne gândim că în urmă cu 2 ani România era pe ultimul loc în Nations League și nimeni nu era foarte optimist de viitorul naționalei, uite că am terminat grupa de la EURO pe primul loc și cred că nimeni nu se aștepta. Lucrul acesta trebuie să ne facă mândri.

Ceea ce a realizat naționala la turneul final reprezintă un vis din care nu ne trezim. Sper să stăm cât mai mult acolo, să trecem cu bine de meciul cu Olanda. Olanda mi se pare puțin sub Belgia, dar clar nu va fi un meci ușor", a spus Cristi Dulca, la Sport Total FM.

Cristi Dulca: "Nimic nu e întâmplător"

Dulca a remarcat că echipa actuală a României, condusă de Iordănescu Junior, a demonstrat că poate juca cu succes ca un colectiv, iar aspectele tehnice pozitive au fost evidente pe teren.

"Cel mai important lucru este că Edi Iordănescu a știut ce înseamnă jucătorul român și a format încet, încet o echipă de suflet, cum zice el. S-a format un grup unit, în care joacă fiecare pentru celălalt, fără individualități. Și la aspectul tehnic s-au văzut multe lucruri pozitive.

Am văzut în interviuri că au spus că nu vor să se oprească aici. Sigur au vorbit între ei, iar bucuria și satisfacția calificării s-au terminat a doua zi. Ar fi bine asta, să se concentreze pe următorul meci. Cred că echipa actuală are capacitatea să se bată de la egal la egal cu Olanda. Nimic n-a fost întâmplător până acum”, a adăugat Cristi Dulca.

Lotul României pentru EURO 2024

  • PORTARI: Horațiu Moldovan (Atlético de Madrid), Florin Niță (Gaziantep), Ștefan Târnovanu (FCSB)
  • FUNDAȘI: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova), Andrei Burcă (Al-Okhdood), Radu Drăguşin (Tottenham), Vasile Mogoş (CFR Cluj), Ionuț Nedelcearu (Palermo), Bogdan Racovițan (Rakow), Andrei Rațiu (Rayo Vallecano), Adrian Rus (Pafos)
  • MIJLOCAȘI: Alexandru Cicâldău (Konyaspor), Ianis Hagi (Alavés), Marius Marin (Pisa), Răzvan Marin (Empoli), Darius Olaru (FCSB), Deian Sorescu (Gaziantep), Nicolae Stanciu (Damac), Adrian Şut (FCSB)
  • ATACANȚI: Denis Alibec (Muaither), Daniel Bîrligea (CFR Cluj), Florinel Coman (FCSB), Denis Drăguş (Gaziantep), Dennis Man (Parma), Valentin Mihăilă (Parma), George Puşcaş (Bari)
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!