David versus Goliat! Germania, favorită certă înaintea confruntării cu Scoția. Ce spune statistica
Campionatul European 2024 debutează vineri seară (ora 22:00), cu meciul dintre Germania (țara gazdă) și Scoția.
Germania pornește ca favorită clară în meciul contra Scoției. Statisticile înclină balanța în favoarea gazdelor, care nu au mai pierdut în fața Scoției din 1999.
Naționala Germaniei a câștigat 8 din ultimele 13 meciuri cu Scoția, pierzând doar o singură dată în această perioadă.
De asemenea, "Mannschaft" are un palmares superior în meciurile din turneele majore, cu două victorii (2-1 la CM 1986 și 2-0 la EURO 1992) în fața Scoției, care n-a reușit să se impună niciodată, potrivit rtbf.be.
Un singur aspect ar putea oferi speranță Scoției: Germania a primit cel puțin un gol în ultimele 12 meciuri din turneele majore.
David versus Goliat
Germania este echipa cu cele mai multe participări la EURO (14), câștigând trofeul de 3 ori (1972, 1980, 1996).
Nemții găzduiesc un turneu major pentru a patra oară, obținând rezultate notabile în precedentele ediții: campioană mondială în 1974, semifinalistă la EURO 1988 și locul 3 la CM 2006.
Scoția participă la doar a patra ediție a EURO din istorie (1992, 1996, 2020), nedepășind niciodată faza grupelor.
Campionatul European din Germania 2024 se va disputa în perioada 14 iunie - 14 iulie și va fi transmis în exclusivitate pe PRO TV, PRO ARENA și VOYO. Cele mai importante faze vor putea fi revăzute pe site-ul SPORT.RO.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News