Deloc bine! De ce Szymon Marciniak, centralul de la România - Belgia asociat cu extrema dreaptă, este considerat talismanul ”Dracilor Roșii”
Campionatul European din Germania este transmis de PRO TV, Pro Arena și VOYO.
După debutul entuziasmant de la EURO 2024, România - Ucraina 3-0 (goluri Nicolae Stanciu, Răzvan Marin, Denis Drăguș), tricolorii lui Edward Iordănescu dau piept sâmbătă, la Koln, cu naționala Belgiei, de la ora 22:00, LIVE pe PRO TV și VOYO și LIVE TEXT cu VIDEO EXCLUSIV pe Sport.ro.
Romelu Lukaku și compania sunt pe locul 3 în clasamentul FIFA, după campioana mondială Argentina și vicecampioana mondială Franța, însă belgienii au pierdut surprinzător primul meci din Grupa E, 0-1 cu Slovacia.
Centralul partidei este controversatul arbitru polonez Szymon Marciniak, asociat recent cu extrema dreaptă din țara natală!
Szymon Marciniak, ”polonezul care le zâmbește des belgienilor”
Iar La Derniere Heure titrează ”Un veritabil talisman pentru Dracii Roșii? Iată de ce Szymon Marciniak, arbitrul din Belgia - România, ne aduce noroc”.
”Polonezul care le zâmbește des belgienilor”, nimeni altul decât cel care a oficiat la ultima finală de Campionat Mondial, Argentina - Franța din Qatar, a arbitrat o singură dată naționala Belgiei: în 2017, un 2-1 în deplasare cu Grecia din preliminariile Mondialului din 2018.
Marcatori atunci au fost Romelu Lukaku și Jan Vertonghen, prezenți și acum în lotul Belgiei de la EURO 2024.
Acel succes cu Grecia a fost echivalent cu calificarea belgienilor la Campionatul Mondial din 2018 - prima echipă din Europa calificată la turneul final.
Marciniak a arbitrat însă în acest an un meci de Champions League și unul de Europa League în care au evoluat și internaționali belgieni: Axel Witsel și Atletico Madrid au eliminat-o în optimile UCL pe Inter Milano, iar Romelu Lukaku și AS Roma au trecut de AC Milan în sfertul italian din UEL.
Marciniak a mai arbitrat și acel Manchester City - Real Madrid 4-0 din semifinalele Champions League de anul trecut, meci în care belgianul Kevin De Bruyne a bifat două pase decisive după un joc ”stratosferic”, conform La Derniere Heure.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News