INTERVIU Dorin Goian, omul care i-a marcat pe Van Persie, Ibrahimovic și Benzema, povești despre Euro 2008: „Pe francezi și pe italieni îi visam!”
EURO 2024
Sport.ro a vorbit cu fostul fundaș central al naționalei României.
Dorin Goian (43 de ani) a jucat pentru România la turneul final al Campionatului European din 2008. A fost titular cu Franța (0-0) și cu Italia (1-1) și n-a putut evolua în jocul 3, împotriva Olandei, pentru că a luat câte un „galben” în primele două confruntări.
Am vorbit cu fostul fundaș al naționalei, actualmente antrenor, despre atmosfera de la Euro, despre cum pregătea selecționerul Victor Pițurcă meciurile și despre presupusul ajutor pe care Olanda a vrut să ni-l dea, însă noi n-am putut profita.
Ai fost titular cu Franța (0-0) și cu Italia (1-1) la Euro 2008. Cum e atmosfera la un turneu final? Cum ai simțit?
Experiența e unică. Să participi la un turneu final, e ceva spectaculos, mai ales pentru un jucător român, pentru că noi nu avem prezențe constante la Europene, nu mai vorbesc de Mondiale. O calificare e ceva extraordinar pentru orice jucător profesionist, o experiență fabuloasă. Presiunea e mare, emoțiile sunt imense înaintea jocurilor, știi că te urmărește o țară-ntreagă, nu vrei să dezamăgești, ci să faci un joc bun și ca echipă, și individual, și să scoți un rezultat pozitiv. Acolo nu joci pentru tine, gândul este de a nu-i dezamăgi pe cei care se uită la tine.
Gândurile astea te influențează emoțional, nu?
Emoțiile sunt mult mai intense decât la un joc din campionatul intern, de exemplu.
„O stare mișto, care te obligă să dai totul”
Deși aveați și voi experiență, cu meciuri în Campions League, și mă refer la tine și la colegii tăi de la Steaua.
Da, aveam destule meciuri și la echipa națională. Dar tot ce se întâmplă acolo te face să te simți altfel, în cantonament, în jurul echipei naționale, toată acea forfotă, toată acea concentrare, suporterii pe care îi vezi în jurul hotelului de dimineața până seara, încercând să ia un autograf, să te vadă, să te cunoască. E o stare mișto, care îți și place, dar te și obligă să dai mult mai mult.
E maxim pentru un fotbalist să joace la un turneu final?
La nivel de echipă națională, da. Să joci pentru țara ta la un turneu final e ceva unic.
Franța și Italia erau atunci finalistele Mondialului din 2006. Practic, ați jucat împotriva vicecampioanei mondiale și a campioanei mondiale. V-a fost team înainte de aceste meciuri?
Nu știu dacă teamă. Erau emoțiile dinaintea meciurilor. Știam exact cu ce echipă jucăm, îi știam foarte bine pe adversari, pentru că i-am vizionat îndelung în cantonamentul dinaintea turneului final. Nea Piți pregătea foarte bine meciurile, aveam o mulțime vizionări cu adversarii. Fiecare dintre noi știa totul despre adversarul direct, dar și despre echipa adversă. Trebuia ca tu să fii bine, concentrat și să dai totul pe teren. Îi visam pe francezi și pe italieni.
Știai pe ce parte își face preluarea, cum driblează, unde pasează?
Știam totul. Unde și-o ia în funcție de zona în care se afla, cu ce picior este mai bun, unde atacă, dacă vine la prima bară, dacă prinde bara a doua, dacă își ia mingea pe interior. Absolut totul.
Știam totul despre Benzema și Anelka
Dar ai timp în viteza meciului să te mai gândești pe ce parte driblează respectivul?
Vizionându-i tot timpul și știind primul 11 cu o oră jumătate înainte, da. Știam că va juca Benzema sau Anelka. Știam piciorul cu care dă la poartă, unde atacă pe mingile laterale, pe mingi centrale, unde atacă fazele fixe, cum se demarcă. Repet, nea Piți pregătea foarte bine jocurile. Drept dovadă, francezii n-au avut prea multe ocazii. N-a fost un meci spectaculos, ăsta este adevărul, dar ne-am îndeplinit obiectivul, să nu pierdem primul joc, pentru că e foarte important să nu pierzi primul joc de la un Campionat European. În cazul unei înfrângeri, intervine o oarecare supărare în cadrul echipei, deja începi să faci calcule și ești obligat să scoți un rezultat bun în al doilea meci.
Ați fost aproape de calificare. Dacă Mutu transforma penalty-ul cu Italia și câștigați acel meci, erați calificați indiferent de rezultatul din ultima partidă, cu Olanda...
Da, da. Dacă marca Adi acel penalty, nu cred că se mai întâmpla ceva, pentru că era finalul jocului, și reușeam să ne calificăm dintr-o grupă infernală.
Adi Mutu, dărâmat după meci, nu?
Eram supărați cu toții. Nu ne-am reproșat, nu era momentul să ne reproșăm unul altuia. Se-ntâmplă să ratezi. Orice penalty se poate și rata.
Nea Piți știa să facă și atmosferă bună în echipă?
Dacă nu ești o echipă în adevăratul sens al cuvântului, nu ai cum să te califici la un turneu final. Rezultatele bune apropie și mai mult, unesc, câștigi foarte mult la capitolul încredere, atmosferă. Așa e peste tot. Când sunt rezultate bune, și atmosfera e bună.
Ne-au lăsat olandezii? „Spun asta cei care nu se pricep la fotbal!”
Cu Olanda ai fost suspendat. Cum s-a văzut de pe margine? Mulți au spus că ne-au lăsat în prima repriză, dar noi n-am putut să le dăm gol...
Spun asta cei care nu se pricep la fotbal. În primul rând, uitați-vă cine a intrat pe teren la ei și ce rezerve aveau. În plus, orice jucător care a intrat mai puțin în primele două meciuri e clar că atunci când i se oferă șansa dă totul ca să demonstreze că merită să fie în primul 11 și că antrenorul se poate baza pe el. Asta este mentalitatea profesionistă a oricărui jucător. Noi știam de la început că vom avea un meci infernal împotriva Olandei, chiar dacă ei au folosit câțiva jucători noi față de primele două meciuri.
Care a fost cel mai dificil adversar în cariera ta? Un atacant căruia i-ai făcut față cu greu.
Am întâlnit mulți adversari de calibru, și în Champions League, cu Steaua, și la națională, adversari care te călesc, te întăresc și te fac să fii mai bun. Au fost foarte mulți, începând cu Van Persie, Ibrahimovic, care erau foarte greu de ținut. Luca Toni, un jucător imens, masiv, se ajuta foarte mult de brațe. Benzema, Huntelar, care era în perioada bună. Au fost mulți. Și Van Nistelrooij...
Tu pe unde mai activezi?
Momentan, nu am niciun proiect legat de fotbal.
Auzisem ceva de Ceahlăul...
A fost ceva cu un sondaj al suporterilor Ceahlăului, dar nimic oficial.
La Suceava mai e ceva fotbal?
Momentan, nu. Acum, cu noul primar, se vorbește că s-ar face un nou proiect, o nouă echipă, o nouă societate, care să o ia de la zero, fără datorii și să se reîncerce construirea unei echipe.
Clubul dinainte a dat faliment?
Da, a intrat în insolvență, faliment, nu știu. Erau datorii foarte mari la impozite.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News
