VIDEO EXCLUSIV Edward Iordănescu face o promisiune înainte de România - Olanda (marți, ora 19:00, pe PRO TV și VOYO)

Meciul dintre România și Olanda, de la Munchen, poate fi urmărit marți, de la ora 19:00, LIVE pe PRO TV și VOYO!

După 3-0 cu Ucraina, 0-2 cu Belgia și 1-1 cu Slovacia, tricolorii lui Edward Iordănescu au terminat pe locul unu în grupă și s-au calificat în optimile de finală, acolo unde o vor întâlni la Munchen pe Olanda, LIVE, marți, de la ora 19:00 pe PRO TV și VOYO, și LIVE TEXT cu VIDEO EXCLUSIV pe sport.ro.

Cu o zi înainte de meci, Edward Iordănescu a acordat un interviu în exclusivitate pentru PRO TV și a vorbit la superlativ despre adversara României din optimile EURO 2024, care are un lot evaluat la 815 milioane de euro de site-urile de specialitate.

Selecționerul României a făcut și o promisiune pentru suporterii ”tricolorilor”: este convins că elevii săi vor face tot posibilul pentru a-i bucura din nou.

Edward Iordănescu face o promisiune înainte de România - Olanda

„Am visat la momentul ăsta, l-am dorit și l-am creat. Împreună cu suporterii noștri, împreună cu românii noștri de pretutindeni. Devine extrem de important cum îl gestionăm, ce pot să promit este că vom da totul pentru a bucura din nou românii și pentru a merge mai departe.

E un adversar redutabil, hai să ne uităm doar pe profilul jucătorilor și vom înțelege multe. Olanda a avut tot timpul fotbal de calitate, de acolo au plecat trenduri foarte multe și eu personal sunt sigur că nu sunt singurul antrenor care s-a inspirat de acolo. Au fost generații și generații, din nou o generație foarte bună și în general echipele importante, cu tradiție, au poate un start mai greu în grupe și după au capacitatea să accelereze și să-și ridice nivelul.

Olanda are prea multă calitate și valoare individuală, un antrenor cu multă experiență, un antrenor competent. Suntem siguri că vom avea o confruntare extrem de grea dar eu spun că suntem pregătiți pentru așa ceva.

Noi, tot ce am produs, am produs prin realism. Olanda este marea favorită, hai să ne uităm pe istoricul rezultatelor directe, este net favorabil. Experiența de la turneele finale, jucătorii la ce cluburi joacă, cota de piață e aproape de un miliard. Vorbim de foarte multe lucruri pe care le au în favoarea lor. Sunt sigur că tot ce vom avea mai bun vom da, românii au făcut ca să ne simțim de multe ori ca și cum jucăm în România, pentru asta le suntem recunoscători. Să fie convinși că vom da până la ultima picătură de energie și cu gândul la ei”, a spus Edward Iordănescu, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru PRO TV.

Florinel Coman nu s-a antrenat înainte de România - Olanda

Cu o zi înainte de meciul dintre România și Olanda, unul dintre cei mai importanți jucători din lotul lui Edward Iordănescu a lipsit de la antrenament.

Este vorba despre Florinel Coman (26 de ani), extrema stângă care va pleca de la FCSB la Al-Gharafa după Campionatul European. Din informațiile obținute de reporterul PRO TV, se pare că ar fi vorba despre o problemă medicală.

În acest moment nu este clar dacă problema cu care se confruntă Florinel Coman îl va împiedica să evolueze în meciul de marți, de la Munchen.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!