EXCLUSIV "Era un monstru, ce naiba!" Internaționalul belgian care i-a făcut viața un chin lui Chipciu la Anderlecht

Era un monstru, ce naiba! Internaționalul belgian care i-a făcut viața un chin lui Chipciu la Anderlecht EURO 2024

România a capitulat cu 0-2 în fața Belgiei în etapa a doua a Campionatului European din Germania și va da lupta finală pentru optimi miercuri, în fața Slovaciei, de la ora 19:00.

Alexandru Chipciu, fost jucător la Anderlecht (Belgia) și-a reamintit de perioada petrecută în campionatul belgian, acolo unde i-a avut colegi pe câțiva dintre jucătorii care n-au învins la Koln.

Dintre toți cei pe care i-a avut colegi, Doku a fost cel care a promis din prima clipă cel mai mult, susține Chipciu.

"Cel mai mult am jucat cu Youri Tielemans, cu care am luat campionatul. Cred că a dat 18 goluri și 20 de pase de gol. Cuminte, un copil foarte liniștit, cred că avea 20 de ani pe atunci.

Cu Wout Faes, fundașul central, la fel, era copil când eram noi la Anderlecht, l-a împrumutat antrenorul chiar când am ajuns eu. Pentru mine e o surpriză că a ajuns la nivelul acesta.

Dodi Lukebakio, la fel, a renunțat antrenorul la el când am ajuns eu acolo, după aia s-a luat lumea de antrenor, pentru că nu l-a ținut, deoarece a jucat pe la Hertha Berlin și a fost fabulos.

Pe Doku îl știu de când era atât! Cred că avea vreo 14 ani pe atunci. Bătea lovituri libere în continuu când eram acolo. La antrenamente eu eram fundaș dreapta, el mijlocaș stânga. Și tot aveam asta, că în România erai învățat: 'Dă-i marginea, dă-i marginea'. El se oprea și când pleca, era cu șapte în spate (n.r. - pentru că are plecare foarte bună de pe loc). Și mi-a zis Kompany: 'Mă, nu-i mai da marginea ăstuia'. Și mi-a dat o idee foarte bună. 'Lasă-l în centru să vină'. Pentru că nu are precizie acolo și în centru e greu, toată lumea este în centru. Mă puneam în bandă și eram: 'du-te în mijloc'. Era monstru, ce naiba!", a spus Alexandru Chipciu la emisiunea Studio Euro.

Campionatul European din Germania 2024 se va disputa în perioada 14 iunie - 14 iulie și va fi transmis în exclusivitate pe PRO TV, PRO ARENA și VOYO. Cele mai importante faze vor putea fi revăzute pe site-ul SPORT.RO.

Clasament Grupa E

  1. România – 3 puncte (golaveraj 3-2)
  2. Belgia – 3 puncte (golaveraj 2-1)
  3. Slovacia – 3 puncte (golaveraj 2-2)
  4. Ucraina – 3 puncte (golaveraj 2-4)

Situația calificării

România se poate califica în optimile de finală în următoarele scenarii:

Victorie cu Slovacia: România este sigură de calificare.

Egalitate cu Slovacia: România se califică datorită golaverajului superior.

Înfrângere cu Slovacia: România are nevoie ca Belgia să învingă cu Ucraina și să aibă rezultate favorabile în cel puțin două dintre celelalte grupe pentru a se califica de pe locul 3 - Detalii AICI.

Programul meciurilor României la EURO 2024

  • 17 iunie (Munchen), România - Ucraina  3-0 (Nicolae Stanciu, Răzvan Marin, Denis Drăguș)
  • 22 iunie (Koln), Belgia - România 2-0 (Tielemans, De Bruyne)
  • 26 iunie, ora 19:00: Slovacia - România (Frankfurt).
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!