VIDEO EURO 2024: Probleme pentru Germania! Vedeta lui Nagelsmann a ieșit din schemă

EURO 2024: Probleme pentru Germania! Vedeta lui Nagelsmann a ieșit din schemă EURO 2024

Germania a terminat pe primul loc în Grupa A, cu șapte puncte.

Fundașul central al celor de la Real Madrid, Antonio Rudiger, nu a participat la antrenamentul de marți al selecționatei de fotbal a Germaniei din cauza unei probleme musculare suferite în ultimul meci din faza grupelor EURO 2024.

  • Meciul în cauză este confruntarea împotriva Elveției care s-a terminat la egalitate, scor 1-1. 

În timp ce restul echipei s-a antrenat sub comanda selecționerului Julian Nagelsmann, Rudiger s-a pregătit separat în sală.

Absența lui Rudiger la primul antrenament în vederea partidei din optimile de finală împotriva Danemarcei era anticipată, dar nu se știe încă dacă fundașul va fi apt să joace în întâlnirea de la Dortmund. 

Planul serviciului medical al Federației germane de fotbal (DBF) este să se asigure că Rudiger poate reveni la antrenamente cel târziu joi, următoarele două zile fiind decisive pentru a determina disponibilitatea sa.

În cazul în care Rudiger nu va fi disponibil, Nagelsmann va trebui să restructureze complet defensiva echipei, deoarece și Jonathan Tah, celălalt fundaș central titular, va lipsi din cauza cumulului de cartonașe galbene. 

Ceilalți fundași centrali disponibili sunt Niko Schlotterbeck, Waldemar Anton și Robin Koch. Emre Can, deși joacă în mod normal ca mijlocaș central, a evoluat uneori și ca fundaș central și ar putea fi o opțiune pentru Nagelsmann.

  • Pentru naționala Germaniei, Rudiger a strâns 72 de selecții, în care a marcat două goluri.
  • 25 milioane de euro este cota de piață a fundașului german.

Campionatul European din Germania 2024 este transmis în exclusivitate de PRO TV, PRO ARENA și VOYO, în perioada 14 iunie - 14 iulie. Cele mai importante faze ale competiției vor putea fi revăzute pe site-ul SPORT.RO, astfel suporterii pot beneficia de acoperire completă a acestui turneu de mare anvergură.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!