VIDEO EXCLUSIV EURO FLASH | Analiza meciurilor din a zecea zi a Campionatului European din Germania
EURO FLASH, emisiunea care te ține la curent cu tot ceea ce se întâmplă la EURO 2024!
A început a treia etapă din faza grupelor, când se vor decide toate reprezentativele calificate în optimile de la EURO 2024.
EURO FLASH | Analiza meciurilor din a zecea zi a Campionatului European din Germania
Avem impresia că timpul trece foarte repede la acest Campionat European și iată-ne ajunși deja în ultima etapă din grupe. A început seria meciurilor jucate la aceeași oră și deja se conturează tabloul din faza următoare a competiției.
Duminică seara, de la ora 22:00, am avut meciurile Elveția-Germania și Scoția-Ungaria, grupa A fiind deschisă oricărui scenariu.
Țara gazdă a început bine partida cu Elveția, iar în minutul 17 putea să deschidă scorul, dar golul lui Robert Andrich a fost anulat în camera VAR din cauza unui fault. Zece minute mai târziu, elvețienii erau cei care ofereau replica. Dan Ndoye reușea să marcheze de la marginea careului după o pasă excelentă a lui Remo Freuler. La acest scor, Elveția era liderul grupei. Tot Ndoye putea să dubleze avantajul de pe tabelă câteva minute mai târziu, dar șutul lui a trecut puțin pe langă poarta lui Neuer.
După pauză, Germania a forțat egalarea. Primul care putea să înscrie a fost Jamal Musiala, dar șutul lui a fost parat de Yann Sommer. Același Sommer se opunea și în minutul 70 la ocazia lui Kimmich. Pe final de meci, căpitanul Elveției, Granit Xhaka putea să închidă meciul, dar șutul lui a fost respins spectaculosd de Manuel Neuer. În prelungurile partidei Germania a dat lovitura. Venit de pe bancă, Niclas Fullkrug a reușit să înscrie golul egalizator. Se termina 1-1, iar Germania reușește să câștige grupa A, urmată de Elveția.
În celălalt meci al zilei, Scoția și Ungaria își jucau ultima șansă de calificare. Scoțienii plecau cu un punct în această confruntare. în timp ce maghiarii nu reușiseră să obțina vreunul la acest Campionat European. Meciul a început în forță, iar Ungaria a avut prima ocazie în minutul 8, când șutul lui Bendeguz Bolla a fost respins de portarul scoțian. Nu au fost foarte multe evenimente de-a lungul primei reprize, iar în minutul 41, Ungaria a mai avut o ocazie. Willi Orban a trimis, însă, pe lângă poartă și cele doua intrau la vestiare la egalitate.
După pauză, tot maghiarii erau mai periculoși. În minutul 64, Marton Dardai a avut o oportunitate de a marca, însă lovitura lui de cap a trecut peste poartă. Din păcate, în meciul de aseară am avut parte și de un moment de panică. Atacantul maghiar Barnabas Varga s-a ciocnit cu portarul scoțian la o fază fixă și a rămas inconștient pe teren. I-au fost oferite primele îngrijiri medicale pe teren, a fost scos pe targă și transportat la spital, iar starea lui este stabilă acum. După acest incident, Ungaria a declanșat ofensiva totală și avea trei mari ocazii în decurs de numai trei minute. Pe rând, Schafer, Szoboszlai și Csoboth nu au reușit să înscrie din ocaziile pe care le-au avut. În cele din urmă, Ungaria a reușit să marcheze în minutul 100 prin Kevin Csoboth și maghiarii reușeau să adauge trei puncte importante în dreptul lor în această grupă. Ungaria termină astfel grupa A pe locul trei și așteaptă celelalte rezultate pentru a afla dacă merge în faza următoare. Vă reamintesc, la acest EURO se califică și cele mai bune patru locuri trei.
Acestea au fost partidele de duminică, am avut parte de numai trei goluri marcate de această dată și am aflat configurația finală din grupa A. Astăzi ne mutăm atenția pe alte două meciuri jucate la aceeași oră și așteptăm să vedem cum va arăta și grupa B. Recomandarea mea pentru voi este partida de la ora 22:00, de pe PRO TV, dintre Croația și Italia.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News