VIDEO EXCLUSIV EUROFLASH | Analiza meciurilor din penultima zi a grupelor de la EURO 2024
Am avut parte de cea mai încărcată zi de la acest Campionat European. Patru partide au fost disputate în ziua de marți și am aflat cum arată grupele C și D.
Franța - Polonia 1-1
Franța și Polonia se întâlneau la Dortmund într-un meci care mai avea miză doar pentru francezi. Polonezii erau deja eliminați, iar Franța avea nevoie de o victorie pentru a câștiga grupa. Am avut parte de o primă repriză fără prea multe evenimente. Mbappe a avut ocazia de a înscrie în minutul 42, însă portarul Skorupski l-a blocat.
Tot Mbappe putea să deschidă scorul în partea secundă, dar șutul lui a trecut puțin pe lângă poartă. În cele din urmă, francezul a reușit să deblocheze tabela din penalty, în minutul 56. Tot din penalty reușea și Polonia să egaleze. În minutul 79, Robert Lewandowski a marcat golul care le aducea polonezilor singurul punct de la acest EURO.
Olanda - Austria 2-3
Olanda - Austria a fost de departe cel mai spectaculos meci al zilei. S-a marcat repede, însă printr-un autogol. În minutul 6, Malen și-a trimis mingea în propria poartă. A fost al șaptelea autogol de la acest EURO și cel mai rapid din istoria Campionatelor Europene.
Olanda a forțat egalarea, dar Reijnders și Malen au ratat pe rând două ocazii mari la poarta Austriei. Repriza secundă a început perfect pentru olandezi: după numai două minute de la reluarea jocului, Cody Gakpo reușea să îl învingă pe portarul Pentz cu un șut plasat excelent la colțul lung. Olanda părea că are totul sub control, dar Austria a fost cea care a preluat din nou conducerea. Romano Schmid s-a demarcat bine în careu și l-a învins pe Verbruggen cu o lovitură de cap.
În minutul 75, Memphis Depay reușea să preia o minge grea în careu și să înscrie cu un șut superb. Arbitrul a fluierat henț, dar după consultarea VAR a validat reușita. Cinci minute mai târziu, Austria dădea lovitură. Sabitzer marca golul victoriei cu un șut puternic la colțul scurt, iar austriecii câștigau o grupă ce părea imposibilă la început.
Anglia - Slovenia 0-0 și Danemarca - Serbia 0-0
În meciurile disputate la ora 22:00, toate cele patru echipe s-au anulat reciproc și am asistat la două rezultate de 0-0 care nu schimbau configurația grupei. La partida dintre Anglia și Slovenia am avut parte de imaginea zilei. Plictisit de ceea ce se întâmplă pe teren, un fan englez a adormit în tribună.
În minutul 20, Anglia avea ocazia să deschidă scorul la capătul unei faze de manual, dar golul lui Saka a fost anulat pe motiv de ofsaid. Slovenia reușea să se apere incredibil, iar Anglia a mai avut o singură ocazie în minutul 75. Declan Rice a încercat șutul, dar mingea trimisă de el a trecut pe lângă poartă. Se termina 0-0 și Anglia câștigă grupă.
În cealaltă partidă, de la aceeași oră, Danemarca și Serbia încercau să își asigure calificarea. Sârbii erau susținuți din tribună de Novak Djokovic. Danezii au început însă mai hotărâți, iar Alexander Bah a avut o primă ocazie în minutul 15, dar șutul lui a trecut pe lângă. Șase minute mai târziu, Eriksen încerca și el poarta, dar Rajkovic salva și el fără probleme.
În minutul 78, sârbii au cerut penalty la căderea lui Mitrovic în careu, dar nu s-a acordat nimic. Tensiunea meciului și-a spus cuvântul, iar Mitrovic a fost calmat cu greu. Patru minute mai târziu, tot Mitrovic era în centrul atenției. El a șutat pe lângă poartă, iar acesta era scorul final, 0-0.
Danemarca merge în optimi de pe locul 2, departajată de Slovenia doar de cartonașele galbene încasate, în timp ce Serbia este eliminată.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News