VIDEO EXCLUSIV Fără precedent la EURO! Conflict aprins după Cehia - Turcia! Istvan Kovacs a stabilit un record de cartonașe
Istvan Kovacs s-a aflat la centru în meciul Cehia – Turcia, partidă încheiată cu scorul de 2-1 în favoarea turcilor, în ultima rundă din grupele EURO 2024.
Turcia s-a calificat în optimile de finală de pe a doua poziție în grupa F, cu șase puncte, la egalitate cu Portugalia și la două lungimi în fața echipei de pe locul trei, Georgia.
Conflict uriaș la finalul meciului arbitrat de Istvan Kovacs, Cehia - Turcia
Istvan Kovacs nu a avut parte de o seară ușoară la Hamburg. Centralul român a acordat nu mai puțin de 17 cartonașe galbene și două cartonașe roșii.
Primul cartonaș roșu a venit în minutul 20, când Antonin Barak a comis un fault dur și a văzut al doilea cartonaș galben. Turcii au deschis scorul în minutul 51 prin Hakan Calhanoglu, însă cehii au restabilit egalitatea în minutul 66, prin Tomas Soucek.
Cenk Tosun a marcat golul decisiv în minutul 90+4. Istvan Kovacs a fluierat finalul meciului în min 90+8, dar a urmat apoi un conflict uriaș între jucătorii celor două reprezentative.
Tomas Soucek a început un conflict cu Orkun Kokcu, iar Arda Guler a intrat într-un schimb de replici cu Tomas Chory, care s-a îndreptat nervos spre jucătorul lui Real Madrid. Spiritele s-au încins, iar jucătorii celor două formații nu s-au mai liniștit decât după ce Istvan Kovacs a început să împartă cartonașe galbene și cartonașe roșii.
VIDEO Conflict uriaș după Cehia - Turcia 1-2
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News