Florin Gardoș a fost antrenat de selecționerul Olandei și a spus totul înaintea meciului României din optimile EURO 2024
România - Olanda e marți, 2 iulie, de la ora 19:00 la Munchen, pe ”Allianz Arena”.
Selecționata lui Edward Iordănescu a terminat pe primul loc Grupa E, unde s-a duelat cu Belgia, Slovacia și Ucraina. Victoria Georgiei cu Portugalia, scor 2-0, din ultima rundă din faza grupelor, a dat peste cap tabloul optimilor și a definitivat și adversara României. Dacă la început erau îndoieli că tricolorii vor da piept cu una dintre cele două naționale - Olanda și Slovenia - acum totul e sigur: tricolorii se vor înfrunta cu olandezii dirijați de Ronald Koeman.
Florin Gardoș a fost antrenat de selecționerul Olandei și a spus totul înaintea meciului României din optimile EURO 2024
Florin Gardoș, ex-FCSB, a fost legitimat la Southampton în periaoda 2014 - 2018, iar în ultimii săi doi ani din Anglia a fost antrenat de Ronald Koeman.
Fostul internațional român a vorbit despre relația pe care o avea cu olandezul, dar a evidențiat și faptul că dispune de anumite calități ca antrenor.
”Vedea anumite momente în timpul jocului pe care altcineva poate nu le vedea. Nu pot să zic că din punct de vedere tactic m-a impresionat, sau că ar fi TOP 3 antrenori pe care i-am avut.
Într-adevăr avea anumite calităţi pe care puţini alţi antrenori le au. În primul rând că este în continuare un nume mare şi un fotbalist mare, atunci normal era respectat de toată lumea.
Ca relaţie jucător-antrenor mi s-a părut destul de rece şi nu numai mie, parcă mereu păstra o distanţă între el şi jucători, din punctul ăsta de vedere nu mi-a plăcut”, a spus Florin Gardoș la televiziunea PrimaSport.
Lotul României pentru EURO 2024
PORTARI: Horațiu Moldovan (Atlético de Madrid), Florin Niță (Gaziantep), Ștefan Târnovanu (FCSB)
FUNDAȘI: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova), Andrei Burcă (Al-Okhdood), Radu Drăguşin (Tottenham), Vasile Mogoş (CFR Cluj), Ionuț Nedelcearu (Palermo), Bogdan Racovițan (Rakow), Andrei Rațiu (Rayo Vallecano), Adrian Rus (Pafos)
MIJLOCAȘI: Alexandru Cicâldău (Konyaspor), Ianis Hagi (Alavés), Marius Marin (Pisa), Răzvan Marin (Empoli), Darius Olaru (FCSB), Deian Sorescu (Gaziantep), Nicolae Stanciu (Damac), Adrian Şut (FCSB)
ATACANȚI: Denis Alibec (Muaither), Daniel Bîrligea (CFR Cluj), Florinel Coman (FCSB), Denis Drăguş (Gaziantep), Dennis Man (Parma), Valentin Mihăilă (Parma), George Puşcaş (Bari)
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News