EXCLUSIV Florin Răducioiu a rămas impresionat de o echipă de la EURO 2024: "Îmi place mult"
Olanda și Austria și-au dat întâlnire marți seară pe ”Olympiastadion” din Berlin, unde au oferit un spectacol fotbalistic.
La capătul celor 90 de minute, scorul final a fost de 2-3 în favoarea Austriei, după un meci în care ambele echipe au avut evoluții de apreciat.
Florin Răducioiu, impresionat de Austria: "Îmi place mult"
Florin Răducioiu, fost internațional și component al "Generației de Aur", a fost prezent la Studio EURO 2024, emisiune moderată de Costin Ștucan. În ediția de la miezul nopții, alături de invitați precum Ciprian Marica și jurnalistul Cătălin Oprișan, Răducioiu a discutat despre evoluția echipelor la EURO 2024.
Răducioiu a urmărit cu interes meciul dintre Olanda și Austria și a fost impresionat de prestația austriecilor. În ciuda faptului că Austria nu dispune de nume mari de fotbaliști, organizarea și determinarea echipei au fost remarcabile.
"Eu cred că a fost unul dintre cele mai frumoase meciuri de la EURO 2024, foarte spectaculos, multe goluri, multe greșeli. Echipa Austriei a fost foarte bine organizată, o echipă fără mari staruri, în afară de Marcel Sabitzer, care îmi place mult mie unuia", a declarat Florin Răducioiu la Studio EURO 2024.
Marcel Sabitzer, mijlocașul celor de la Borussia Dortmund, a fost remarcat de Răducioiu pentru calitățile sale deosebite, fiind considerat de "Minunea blondă" adevăratul "creier" al echipei austriece.
Campionatul European din Germania 2024 este transmis în exclusivitate de PRO TV, PRO ARENA și VOYO, în perioada 14 iunie - 14 iulie. Cele mai importante faze ale competiției vor putea fi revăzute pe site-ul SPORT.RO, astfel suporterii pot beneficia de acoperire completă a acestui turneu de mare anvergură.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News