Francezii au făcut anunțul! Ce se întâmplă cu Kylian Mbappe, după accidentarea gravă suferită la EURO 2024
Franța a debutat cu o victorie la EURO 2024.
Cocoșul Galic s-a impus cu scorul de 1-0 în fața Austriei, într-un meci de luptă, în care francezii au avut mult de tras. Griezmann a fost lovit în repetate rânduri, însă cel mai șifonat a ieșit chiar starul Kylian Mbappe, care a fost și protagonistul unei ratări imense, singur cu portarul.
Kylian Mbappe nu va mai juca în grupe la EURO 2024
În minutul 85, Mbappe a încercat să trimită cu capul spre poarta adversă, dar s-a ciocnit de un adversar și a rămas întins pe gazon. Noul star al lui Real Madrid s-a ales cu nasul rupt și a fost nevoit să părăsească terenul.
Imediat după meci, a apărut informația potrivit căreia Mbappe are nevoie de intervenție chirurgicală. Ulterior, s-a aflat că acest lucru nu se va întâmpla până la finalul turneului, astfel încât Kylian Mbappe să poată reveni pe teren cât mai repede, purtând o mască de protecție.
Potrivit Le Figaro, se pare că decarul Cocoșului Galic nu va mai evolua în tricoul Franței în faza grupelor. Mbappe va reveni însă în optimile de finală, asta dacă Franța va reuși să se califice. Este greu de crezut că francezii nu vor reuși acest lucru, mai ales că au debutat la turnul final cu o victorie.
Campionatul European din Germania 2024 se va disputa în perioada 14 iunie - 14 iulie și va fi transmis în exclusivitate pe PRO TV, PRO ARENA și VOYO. Cele mai importante faze vor putea fi revăzute pe site-ul SPORT.RO.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News