Frustrat că nu joacă la EURO, fratele lui Rashford a vorbit public și l-a făcut praf pe selecționer!

Frustrat că nu joacă la EURO, fratele lui Rashford a vorbit public și l-a făcut praf pe selecționer! EURO 2024

Într-un context plin de așteptări pentru naționala Angliei la Campionatul European din Germania, un singur mesaj pe social media a reușit să aprindă spiritele. 

Fratele lui Marcus Rashford, Dwaine Maynard, a postat un mesaj pe rețelele de socializare imediat după ce Anglia a terminat la egalitate, 1-1, cu Danemarca, care a devenit rapid viral.

În meciul desfășurat la Frankfurt, Harry Kane a deschis scorul pentru Anglia, însă Danemarca a răspuns printr-un șut spectaculos de la 25 de metri al lui Morten Hjulmand, care a stabilit scorul final înainte de pauză. Deși Anglia a dominat posesia în a doua repriză, ocaziile clare au lipsit.

  • Situatie Clarificata In Randul Starului De La Manchester United Ce A Transmis Erik Ten Hag 7

Cu toate acestea, deciziile tactice ale selecționerului Gareth Southgate au stârnit controverse, mai ales după ce acesta i-a înlocuit atât pe Saka, cât și pe Kane, fără a obține rezultatele dorite. În final, Anglia a trebuit să se mulțumească cu un punct din această confruntare.

Dwaine Maynard: "Este greu să stai și să privești"

Unul dintre absenții notabili din lotul Angliei pentru acest turneu este Marcus Rashford. În ciuda faptului că a avut un sezon impresionant cu Manchester United în 2022/2023, cu care a marcat 30 de goluri în toate competițiile și a câștigat FA Cup, Rashford a avut dificultăți în sezonul recent încheiat, reușind doar opt goluri. Aceste performanțe fluctuante l-au făcut pe selecționerul Southgate să îl excludă din echipa provizorie de 33 de jucători.

După remiza cu Danemarca, Dwaine Maynard, fratele și agentul lui Rashford, a postat pe Instagram unde și-a exprimat frustrarea fața de situația Angliei în paralel cu lăsarea acasă a superstarului englez.

"Este greu să stai și să privești când știi sincer că omul tău ar putea face diferența!", a postat fratele lui Rashford pe Instagram.

Cum au reacționat suporterii Angliei:

"Are dreptate!"

"Nu știi ce ai până nu l-ai pierdut. Anglia acum regretă că nu l-a convocat pe Marcus Rashford"

"Sistemul lui Southgate este oribil"

"Southgate nu știe ce face", sunt doar câteva reacții stârnite de postare.

Situația în Grupa C

În urma acestui rezultat, Anglia rămâne liderul Grupei C cu 4 puncte, urmată de Danemarca și Slovenia, ambele cu 2 puncte dar despărțite de golaveraj. Serbia ocupă ultimul loc în grupă, cu doar un punct.

Campionatul European din Germania 2024 se desfășoară în perioada 14 iunie - 14 iulie și va fi transmis în exclusivitate pe PRO TV, PRO ARENA și VOYO. Cele mai importante faze vor putea fi revăzute pe site-ul SPORT.RO. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!