Gary Lineker face praf naționala Italiei după eliminarea rușinoasă de la EURO 2024: "Cea mai slabă!"
Gary Lineker a avut cuvinte dure pentru selecționata Italiei, după prestația slabă care a dus la înfrângerea în fața Elveției în optimile de finală ale EURO 2024.
- EURO 2024 se vede la PRO TV și VOYO.
Italia a fost eliminată din turneu după o înfrângere cu 2-0, care a pus capăt speranțelor de a-și apăra titlul câștigat în 2020.
Italia a obținut cu greu calificarea în fazele eliminatorii ale turneului din Germania, trupa lui Spaletti egalând în ultimele minute ale meciului împotriva Croației pentru a smulge un punct în ultimul meci din grupă.
Gary Lineker: "Nu cred că am văzut o echipă italiană mai slabă ca aceasta"
Gary Lineker, dezamăgit de prestația italienilor, nu și-a menajat criticile.
Fostul internațional englez a vorbit pentru BBC Sport și a descris echipa Italiei ca fiind cea mai slabă pe care a văzut-o vreodată.
"Nu cred că am văzut vreodată o echipă italiană mai slabă ca aceasta", a spus fostul atacant, conform sursei citate.
Italia a fost eliminată la cea mai timpurie fază a competiției de la Euro 2004 încoace, când au ieșit din faza grupelor.
Ce au scris italienii despre eliminarea de la EURO 2024
Presa din Italia nu a avut milă după ce naționala antrenată de Luciano Spalletti a fost eliminată de la EURO 2024, în optimile de finală.
"Una dintre cele mai rele evoluții", a titrat Italian Football TV.
"Călătoria Italiei se încheie aici, cu o înfrângere dificilă împotriva Elveției în optimile de finală. Mai întâi Freuler și apoi Vargas au condamnat o Italia nu foarte agresivă și fără stare competitivă", au scris cei de la Corriere dello Sport.
"Capul jos: Italia este distrusă de Elveția și este OUT de la EURO", a notat Tuttomercatoweb, în timp ce Gazzetta dello Sport a titrat: "Italia și-a pierdut identitatea, out de la EURO 2024".
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News