Germania - Scoția, de la 22:00, în direct la Pro TV și pe VOYO! Meciul zilei, analizat de Dan Chilom + cotele la pariuri
Campionatul European din 2024 este găzduit de Germania și transmis în direct la Pro TV, Pro Arena și VOYO.
Meciul de deschidere a campionatului european de fotbal are loc la München, pe Allianz Arena. Gazdele dau piept cu scoțienii, partidă din grupa A, de unde mai fac parte Elveția și Ungaria.
“Panzerele” au fost direct calificate la Euro, în schimb ce Scoția a ieșit dintr-o grupă de calificare grea, cu Spania, Norvegia sau Georgia, o grupă din care s-au calificat trei echipe, britanicii terminând pe doi, deasupra naționalei lui Haaland.
⚽️ Cele două naționale s-au întâlnit de nouă ori în istorie, nemții s-au impus de șase ori, scoțienii o dată, și s-au înregistrat două egaluri.
⚽️ Germania ocupă poziția a 16-a în clasamentul FIFA, un loc care nu fprea ace cinste fotbalului nemțesc. Scoția ocupă poziția 39.
⚽️ Gazdele sunt favorite certe la victorie, cu 80% șanse de a se impune, și o cotă de 1.25.
⚽️ Britanicii au cota 10.00 la victorie.
⚽️ Scoția vine la Euro după un egal în amicalul contra Finlandei, scor 2-2, în timp ce Germania a învins Grecia cu scorul de 2-1.
Jucătorii cu cele mai mari șanse de a marca:
⚽️ Niclas Fullgruk pentru Germania, cu o cotă de 2.30.
⚽️ Che Adams pentru Scoția, cotă 5.00.
Echipe probabile:
⚽️ Cel mai pariat scor, este 2-0 pentru gazde, cotă 5.50.
⚽️ Meciul va fi arbitrat de Clement Turpin din Franța.
Sugestia Sport.ro:
Peste 2,5 goluri în meci.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News