VIDEO EXCLUSIV Germanii, dezumflați chiar de omul lor: "Nici vorbă de penalty la Cucurella! Poate cea mai bună prestație a unui arbitru la EURO"
Arbitrul englez Anthony Taylor a fost aspru criticat în presa internațională după prestația sa de la Stuttgart, lui fiindu-i reproșate mai multe faulturi nesancționate ale lui Toni Kroos, dar în special un penalty neacordat Germaniei în minutul 106.
Stefan Effenberg consideră corectă decizia lui Anthony Taylor din Spania - Germania
Dacă faulturile nesancționate ale lui Toni Kroos au fost date rapid uitării, având în vedere că Spania s-a calificat, discuția despre penalty-ul neacordat Germaniei pentru un henț al lui Marc Cucurella în propriul careu s-a intensificat în țara gazdă a Europeanului.
În minutul 106, la scorul de 1-1, Jamal Musiala a șutat puternic din marginea careului, direct în brațul ușor depărtat de corp al lui Marc Cucurella.
O opinie neașteptată după controversa majoră apărută vine chiar din partea unui german. Fostul internațional Stefan Effenberg (55 de ani), câștigător al Ligii Campionilor cu Bayern Munchen, susține că Anthony Taylor a luat decizia corectă, având în vedere modul în care Marc Cucurella își mișcă brațul în momentul în care blochează balonul expediat de Musiala.
"Din punctul meu de vedere, nici vorbă de penalty la faza cu Marc Cucurella în prim-plan. Nu există nicio urmă de îndoială. Mâna lui Cucurella nu se îndepărtează de corp, ci invers, vine spre corp. El își trage brațul. Este o mare diferență, iar asta mă face să consider că nu trebuia să se acorde penalty la acea fază.
Arbitrul Anthony Taylor a lăsat jocul să continue, ceea ce mi se pare absolut corect. A fost poate cea mai bună prestație a unui arbitru pe toată durata turneului final", a spus Stefan Effenberg, pentru T-Online.
Julian Nagelsmann, selecționerul Germaniei, a avut o opinie total diferită după meci: "Nu meritam să pierdem azi. Arbitrul a fluierat puțin în favoarea Spaniei. A fost un penalty clar. Dacă Musiala ar fi șutat mingea către centrul orașului Stuttgart, iar Cucurella ar fi atins-o, nu aș fi cerut niciodată penalty. Dar mingea merge direct pe poartă și este clar că este oprită cu mâna!".
VIDEO Faza la care Germania a cerut penalty în meciul cu Spania
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News