Gică Popescu pune presiune pe naționala României înainte de EURO 2024: ”Cel puțin”
Campionatul European din 2024 este găzduit de Germania și transmis la Pro TV, Pro Arena și VOYO începând cu 14 iunie. Finala va avea loc o lună mai târziu, pe 14 iulie.
România face parte din Grupa F și va debuta la turneul final pe 17 iunie, în meciul cu Ucraina de pe Allianz Arena. În faza grupelor, ”tricolorii” se vor duela și cu Slovacia și Belgia.
Înainte de ultimul meci de pregătire, cu Liechtenstein, Gică Popescu pune presiune pe naționala lui Edi Iordănescu. Fostul căpitan al naționalei consideră că, după această calificare la turneul final, trebuie să urmeze o calificare și în fazele eliminatorii ale competiției.
După meciul cu Liechtenstein care se va disputa pe stadionul din Ghencea, Edi Iordănescu va anunța și lotul pentru turneul final găzduit de Germania.
Gică Popescu pune presiune înainte de EURO 2024!
„Ştiţi bine ce poziţie am avut de-a lungul preliminariilor, am crezut că am avut rezultate care au avut la bază foarte mult noroc, am crezut că puteam juca mult mai bine.
Ezit să fac comentarii legate de capacitatea lui Edi de a conduce acest grup. Eu cred că a făcut un lucru forte bun, calificând echipa fără să piardă niciun meci, lăsând la o parte toate circumstanţele cu cele două echipe aflate în război.
E o calificare fără să pierzi un meci, lucrul acesta este lăudabil. Eu sper să continue şirul rezultatelor la turneul final, pentru că rămâne o calificare izolată dacă nu ieşim din grupe cel puţin. Atunci ar fi o încununare a calităţii jucătorilor. Ar fi o continuitate în ceea ce înseamnă rezultatele, ar fi extrem de important pentru moralul lor, pentru spectatorii care iubesc echipa naţională şi sunt 22 de milioane care fac acest lucru”, a spus Gică Popescu, AS.ro.
România, o singură victorie în istorie la EURO!
România a obținut calificarea la primul turneul final după opt ani. Ultima oară a fost la EURO 2016, acolo unde a terminat pe ultimul loc într-o grupă cu Franța, Elveția și Albania.
Este a șasea prezență din istoria ”tricolorilor” la Campionatul European, care va ajunge la a 17-a ediție. Prima a fost în 1984, când la turneul final participau doar opt echipe. A urmat cel din 1996, iar apoi 2000, 2008 și 2016.
Cea mai mare performanță a fost reușită în 2000, la turneul final găzduit de Belgia și Olanda, unde România a obținut prima și singura victoria din istorie la un Campionat European, celebrul 3-2 cu Anglia, care a și asigurat calificarea ”tricolorilor” dintr-o grupă infernală, din care mai făceau parte Portugalia și Germania.
În sferturile de finală, România a dat peste Italia și a pierdut cu 2-0. A fost și ultimul meci al lui Gică Hagi pentru echipa națională (Regele a văzut atunci cartonașul roșu).
- La Campionatele Europene din 2008 și 2016, România nu a reușit să obțină nicio victorie.
Datele și orele la care joacă România la EURO 2024
Naționala României va avea următorul program la EURO 2024, în cadrul calendarului complet al grupei E:
- 17 iunie: ROMÂNIA – Ucraina (Munchen, 16:00), Belgia – Slovacia (Frankfurt, 19:00)
- 21 iunie: Slovacia – Play-off B (Dusseldorf, 16:00)
- 22 iunie: Belgia – ROMÂNIA (Koln, 22:00)
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News