NEWS ALERT Gigi Becali anunță încasarea unei sume mai mari pentru Florinel Coman: "Ieri am semnat contractul!"
Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a anunțat plecarea lui Florinel Coman de la campioana României.
După ce România și-a încheiat parcursul la EURO 2024, Gigi Becali anunță că a bătut palma cu Al Gharafa, club din Qatar, pentru transferul lui Florinel Coman. Șeptarul de la FCSB este așteptat în această lună să efectueze vizita medicală la noul club.
Gigi Becali susține că Florinel Coman a fost vândut pentru 5.250.000 de euro
Totuși, Becali spune că Al Gharafa nu va activa clauza de reziliere în valoare de 5 milioane de euro. Pentru a arăta că îl dorește cu adevărat pe Coman, clubul din Qatar oferă mai mult cu 250.000 de euro, susține finanțatorul campioanei, care anunță că și jucătorul și-a dat acordul pentru mutare.
"Eu nu puteam să spun până acum ce nu știam sigur. Eu spuneam că oamenii vor să plătesc clauza, însă acum e un lucru sigur. Ca dovadă că ei îl vor pe Coman, ei au spus că nu vor să plătească clauza, ci că vor să facem contract de transfer. Adică vor să-l ia cu transfer, nu cu clauză. Am mai negociat și am mai luat încă 250.000, deci suma de transfer este de 5.250.000. Act semnat de transfer între noi și ei. Ieri am semnat contractul de transfer.
Am vorbit cu Florinel. L-am întrebat dacă merge. A zis că da. Eu n-am putut să vorbesc cu ei pentru că Edi mi-a cerut să-i las să se concentreze. Așa e corect. Azi am vorbit cu Florinel și i-am zis că între 15 și 20 se duce să facă vizita medicală și să semneze contractul. Totul e înțeles, au negociat deja, îi convine. S-a făcut corespondență, mai rămâne doar să facă vizita medicală", a spus Gigi Becali, la Digisport.
Florinel Coman va fi coechipier al Al Gharafa cu Joselu, atacantul lui Real Madrid din ultimul sezon. Noua echipă a internaționalului român a încheiat pe locul 3 în ultima ediție de campionat din Qatar, sub Al Sadd și Al Rayyan.
Coman se desparte de FCSB după șapte ani. A fost cumpărat în 2017 de la FC Viitorul, pentru 3 milioane de euro, iar în total a strâns 233 de meciuri, 63 de goluri și 62 de pase decisive. Golgheter în ultima stagiune, Coman a cucerit două trofee cu bucureștenii, o Cupă a României și un titlu.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News