OFICIAL Încă o pierdere pentru Italia înainte de EURO 2024! S-a accidentat și ratează turneul final

Încă o pierdere pentru Italia înainte de EURO 2024! S-a accidentat și ratează turneul final EURO 2024

Nicolo Zaniolo, internaţionalul italian al clubului englez de fotbal Aston Villa, a declarat forfait, miercuri, pentru EURO 2024 din Germania (14 iunie-14 iulie) din cauza unei accidentări la piciorul stâng, informează AFP.

"Din păcate, sunt nevoit să renunţ la visul de a-mi reprezenta ţara la o mare competiţie, dar această zi va veni, sunt sigur, şi va fi foarte frumos", a scris Zaniolo pe contul său de Instagram, potrivit Agerpres.

Nicolo Zaniolo ratează EURO 2024

Zaniolo (24 ani) suferă de o microfractură la piciorul stâng contractată luni, în etapa a 37-a din Premier League, la meciul cu Liverpool.

Atacantul italian, împrumutat de Galatasaray la Aston Villa, a fost selecţionat de 19 ori în echipa Italiei, având 2 goluri marcate.

Selecţionerul italian Luciano Spalletti l-a utilizat în şase din ultimele opt meciuri disputate de Squadra Azzurra de când a preluat funcţia în august anul trecut.

Spalletti va anunţa lista jucătorilor selecţionaţi pentru EURO 2024 la începutul săptămânii viitoare.

  • Italia nu se va putea baza la EURO 2024 nici pe Domenico Berardi (29 de ani). Atacantul de la Sassuolo a suferit la începutul lunii martie o ruptură a tendonului lui Ahile, iar perioada de indisponibilitate a fost estimată la 10 luni.
  • Campionatul European din Germania se va disputa în perioada 14 iunie - 14 iulie și va fi transmis ÎN DIRECT de PRO TV, Pro Arena și VOYO.

Italia, campioana europeană en titre, va întâlni Albania, Spania şi Croaţia în faza grupelor la turneul final.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!