Ionuț Lupescu a făcut topul în Germania. Cine sunt cei mai importanți jucători ai României de la EURO 2024

Ionuț Lupescu a făcut topul în Germania. Cine sunt cei mai importanți jucători ai României de la EURO 2024 EURO 2024

Ionuț Lupescu (56 de ani) este prezent în această perioadă în Germania, la EURO 2024, unde urmărește cu atenție toate meciurile de la turneul final.

Lupescu este observator tehnic din partea UEFA la EURO 2024 și are parte de o companie selectă, același rol revenindu-le și lui Fabio Capello, David Moyes, Rafa Benitez, Avram Grant, Frank de Boer, Ole Gunnar Solskjaer sau Aitor Karanka.

Ionuț Lupescu: "Stanciu, Niță și Răzvan Marin, cei mai importanți jucători ai României"

"Kaiserul" a acordat un interviu pentru Süddeutsche Zeitung în care a vorbit și despre naționala României. Fostul jucător de la Dinamo, Bayer Leverkusen sau Borussia Monchengladbach a prefațat și meciul cu Olanda, din optimile de finală, programat marți, de la ora 19:00, la Munchen.

Întrebat dacă Nicolae Stanciu este cel mai important jucător al României în prezent, Lupescu a răspuns: "El este important de la sine, pentru că este căpitanul echipei. Îndeplinește foarte bine rolul de lider. Eu i-aș menționa și pe Florin Niță, de la Gaziantep, care este un portar bun, și pe Răzvan Marin, care nu joacă la un club mare, însă măcar evoluează în Italia. Ambii au prestații consistente. Se vede că au experiență".

Ionuț Lupescu a comentat și situația lui Ianis Hagi, care a fost titular la meciul cu Slovacia și a obținut penalty-ul transformat de Răzvan Marin: "Multă lume îl compară pe Ianis Hagi cu tatăl lui, dar el este un jucător complet diferit. Mie îmi place pentru că este ambidextru și are o viziune bună. A avut parte de o accidentare gravă și a trebuit să ia o pauză lungă. Din nefericire, nu a jucat multe meciuri la Rangers și la Alaves, însă a evoluat bine în meciul cu Slovacia și a obținut penalty-ul. Este o alternativă bună pentru atacul nostru".

Ionuț Lupescu: "La meciul cu Olanda trebuie să fim compacți, agresivi și să profităm de contraatacuri"

Lupescu a spus și cele trei lucruri de care trebuie să țină cont România la meciul din optimi: "Olanda este o echipă bună, care are jucători buni. Va fi foarte dificil pentru România. Trebuie să fim compacți, agresivi și să profităm de contraatacuri. Nu vom avea multe ocazii de a marca, însă dacă adversarul face greșeli, noi trebuie să fim prezenți și să profităm cu ajutorul fanilor. Dacă n-ar fi fost fani olandezi la Munchen, noi am fi cumpărat toate biletele".

VIDEO Victor Pițurcă a prefațat meciul România - Olanda de la EURO 2024

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!