VIDEO Julian Nagelsmann a debutat cu dreptul pe banca tehnică a Germaniei! Golgheterul Niclas Fullkrug și-a făcut din nou datoria

Julian Nagelsmann a debutat cu dreptul pe banca tehnică a Germaniei! Golgheterul Niclas Fullkrug și-a făcut din nou datoria EURO 2024

Noul selecționer al nemților îl înlocuiește pe Hansi Flick, după interimatul asigurat de Rudi Voller.

Julian Nagelsmann a debutat cu o victorie în postul de selecţioner al Germaniei, elevii săi reuşind să se impună cu scorul de 3-1 în faţa naţionalei Statelor Unite, într-un meci amical disputat sâmbătă la Hartford (Connecticut).

Niclas Fullkrug are 8 goluri în 10 meciuri la națională

Americanii au deschis scorul prin căpitanul Christian Pulisic (27), însă oaspeţii au întors rezultatul graţie golurilor marcate de Ilkay Gundogan (39), Niclas Fullkrug (58) şi Jamal Musiala (61).

Golgheterul Fullkrug a ajuns astfel la 8 reușite în cele 10 meciuri jucate în tricoul Germaniei.

După eşecul umilitor în faţa Japoniei (1-4), pe 9 septembrie, care a dus la demiterea fostului selecţioner Hansi Flick, urmat de o victorie la limită împotriva Franţei (2-1), sub interimatul lui Rudi Voller, Federaţia germană de fotbal (DFB) l-a numit pe Julian Nagesmann în funcţie pe 22 septembrie.

Germania este țara gazdă a Campionatului European din 2024

Germania, gazda EURO 2024, va încerca să obţină al doilea succes consecutiv sub conducerea noului selecţioner, marţi seară la Philadelphia, împotriva selecţionatei Mexicului.

"Aztecii" au disputat la rândul lor sâmbătă un meci amical cu Ghana, în oraşul american Charlotte, pe care l-au câştigat cu scorul de 2-0, prin golurile lui Hirving Lozano (57) şi Uriel Antuna (72).

Agerpres

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!