Kyle Walker, dat pe spate înaintea finalei Spania - Anglia: "N-am văzut pe nimeni care să alerge atât de rapid!"
Kyle Walker (34 de ani), fundașul Angliei, a prefațat finala EURO 2024 contra Spaniei, care se joacă în această seară, de la ora 22:00, în direct pe PRO TV și VOYO.
Înaintea meciului de la Berlin, Walker a avut cuvinte de laudă la adresa viitorului său adversar direct, Nico Williams. Recunoscut chiar el pentru viteza remarcabilă pe care o atinge în timpul jocurilor, englezul spune că a rămas de-a dreptul impresionat de ceea ce a reușit spaniolul la acest turneu final.
Kyle Walker: "Nu am văzut pe nimeni care să alerge atât de rapid precum Nico Williams"
"Nu am văzut pe nimeni care să alerge atât de rapid precum Nico Williams. Îl voi respecta, așa cum respect orice jucător. Sper ca respectul să fie reciproc. Va fi un test bun contra lui", a spus Kyle Walker, pentru BBC, citat de Marca. În trecut, printre adversarii direcți ai englezului s-au numărat Kylian Mbappe sau Vinicius Junior.
Într-un clasament al vitezelor de top atinse de fotbaliști la EURO 2024, Nico Williams ocupă locul 4, cu 35,8 km/h. Spaniolul de la Athletic Bilbao, care tocmai a împlinit 22 de ani, este depășit de Kylian Mbappe (36,5 km/h), Ferran Torres (36 km/h) și Benjamin Sesko (35,8 km/). La egalitate cu Nico Williams se află și Valentin Mihăilă.
Kyle Walker, față în față cu Rodri, colegul de la Manchester City
După ce i-a înfruntat și eliminat pe Manuel Akanji și Nathan Ake, Kyle Walker va da peste un alt coleg de la Manchester City, spaniolul Rodri. Englezul a vorbit despre acest aspect înaintea finalei de la Berlin.
"E greu să-mi înfrunt prietenii? Nu. Port această emblemă, reprezint Anglia. Am jucat probabil contra celor mai buni prieteni ai mei. Manuel Akanji este unul dintre ei și a ratat un penalty contra noastră. Dacă am vrut să marcheze? Personal, din punct de vedere al prieteniei, bineînțeles. Dacă am fost fericit când a ratat? Mai mult decât fericit pentru că asta ne-a oferit nouă un avantaj.
La fel și cu Nathan Ake, care este cel mai simpatic om pe care l-am cunoscut în fotbal, însă fiecare ne reprezentăm țara.
Indiferent cine câștigă în finala Spania - Anglia, îl voi respecta pe coechipierul meu Rodri, îi voi strânge mâna și vom merge mai departe", a mai spus Walker.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News