L'Equipe dă de pământ cu naționala României: un singur tricolor a primit notă de trecere după meciul cu Olanda
România a fost eliminată de la EURO 2024 după 0-3 contra Olandei, la Munchen, în faza optimilor de finală.
Din tabăra României, L'Equipe i-a acordat notă de trecere numai lui Dennis Man, jucătorul Parmei fiind notat cu 5. În rest, nu mai puțin de nouă note de 4 și un 3 pentru Bogdan Racovițan, intrat pe teren în minutul 38, în locul accidentantului Vasile Mogoș.
L'Equipe, 10 note de 4, un 3 și un 5 pentru români după meciul cu Olanda de la EURO 2024
L'Equipe, prestigioasă publicație franceză recunoscută pentru exigența cu care acordă note după meciuri, l-a desemnat pe Bogdan Racovițan, fotbalist născut și crescut chiar în Franța, cel mai slab de pe teren.
"A intrat în locul lui Mogoș, care s-a accidentat. Șase minute mai târziu, a comis o eroare în fața lui Dumfries care îl putea costa scump dacă Xavi Simons profita de această șansă. În minutul 79, a fost aproape de autogol după o centrare a lui Depay. Intervenția sa aproximativă aproape că l-a înșelat pe portarul României", a scris L'Equipe despre Bogdan Racovițan.
Florin Niță, care a avut trei parade în meciul de la Munchen și a încasat trei goluri, a primit nota 4: "Nu a fost suficient de ferm la primul gol, mai ales că unghiul era mai degrabă închis. Neputincios la al doilea gol, marcat de Malen, și surprins la contraatacul jucătorului de la Borussia Dortmund, din minutul 90+3. Niță nu a putut menține forma bună arătată în faza grupelor".
Căpitanul Nicolae Stanciu a fost notat în L'Equipe tot cu 4: "Foarte vizibil în faza grupelor, mai ales la primul meci, cu Ucraina, căpitanul României s-a prăbușit. A fost șters pe tot parcursul meciului și nu a putut face ceva în fața defensivei de netrecut a Olandei. Rar a fost inspirat. Sancționat pentru proteste în minutul 81, Stanciu a fost vizibil frustrat înainte să fie schimbat cu Olaru".
Aceeași notă, 4, și pentru Marius Marin: "Poziționat în fața apărării, a suferit enorm contra vitezei și intesității mijlocașilor ofensivi ai Olandei. A pierdut multe dueluri și a terminat meciul epuizat, precum coechipierii săi".
În schimb, din tabăra Olandei, numai Berwijn (3), schimbat la pauză cu Malen, și Schouten (4) nu au primit notă de trecere. Cel mai bun jucător al echipei antrenate de Ronald Koeman a fost desemnat Cody Gakpo (8).
Notele acordate de L'Equipe după România - Olanda 0-3
- Niță - 4
- Rațiu - 4
- Drăgușin - 4
- Burcă - 4
- Mogoș - fără notă
- M. Marin - 4
- R. Marin - 4
- Stanciu - 4
- Man - 5
- Hagi - 4
- Drăguș - 4
- Racovițan - 3
- Iordănescu - 4
- Verbruggen - 6
- Dumfries - 7
- De Vrij - 7
- Van Dijk - 6
- Ake - 7
- Schouten - 4
- Reijnders - 5
- Bergwijn - 3
- Simons - 5
- Gakpo - 8
- Depay - 5
- Malen - 6
- Koeman - 6
Felix Zwayer, arbitrul german al meciului România - Olanda, a fost notat cu 5.
VIDEO Rezumat România - Olanda 0-3
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News