SPECIAL Lacrimile și trăirile tricolorilor sunt ale românilor. România a unit România!
Pentru români, EURO nu mai este fotbal, este emoție și trăire. E povestea ”Generației cu Suflet” a ”Generației de Suflet”, pentru românii care se regăsesc în fiecare tricolor în parte.
Gestul unui copil care nu își reprimă sentimentele e al lui Rațiu după golul lui Stanciu cu Ucraina. Lacrimile lui Rațiu după meciul cu Ucraina sunt lacrimile românilor care au mers peste hotare să-și facă un rost mai bun, să ofere un viitor așa cum consideră că merită copiii lor. Ale bunicilor care scrâșnesc din dinți să nu scape o lacrimă în fața nepoților luați peste granițe de părinți. Rațiu știe cel mai bine cum se simte.
Credința lui Niță în divinitate e credința românilor care speră că poate vin și vremuri mai bune și Dumnezeu poate face ceva, chiar dacă portarul a avut o copilărie dramatică și greu de povestit. Tricolorul purtat cu mândrie pe umeri de Ianis și cu pieptul încordat este mândria de a fi român. A fiului care vrea să-și depășească tatăl și simte că se poate. Atitudinea de lider a lui Stanciu este ”taurul luat de coarne”: ”pot și eu, chiar dacă sunt român”. Un lider care iubește atât de mult România încât și-a imprimat pentru totdeauna tricolorul pe piele.
Fotbalul e în planul secund, e cu totul altceva
Legătura dintre Drăgușin și Burcă aduce aminte că oricând e cineva lângă noi la greu. Ei se încarcă unul pe celălalt când apărarea scârțâie, ca în viață. Se dau piept în piept și tribunele vibrează în același timp cu ei.
Meticulosul Iordănescu arată că și românii pot fi la fel de calculați ca nemții, acolo unde ”copiii lui” au scris deja istoria noastră și fotbalul e în planul secund. Totul este despre trăiri, despre sentimente, despre bucuria sinceră a românilor care plâng, râd și se îmbrățișează întâmplător pe stradă, fără să se cunoască. Sau își strigă fără filtre bucuria într-o mare de oameni.
E bucuria împrăștiată în toate colțurile țării, de la nord la sud și de la est la vest. E bucuria sinceră a românilor aflați în toate colțurile lumii. Aveau nevoie să se regăsească în ceva care contează pentru ei. Ceva care să îi facă să iasă din rutina zilnică din care voiau să scape de ceva timp, ceva care să-i trezească și ceva care să-i ducă departe cu gândul de aberațiile politice și de minciuni cu duiumul.
România a unit România!
Au regăsit speranța prin ochii sufletiștilor din Germania, chiar dacă se spune că speranța moare ultima. Simt în cel mai pur mod posibil ce se întâmplă acolo și vor și mai mult. Speră la mai mult, visează la mai mult și se transpun în trăirile fiecărui jucător de parcă i-ar cunoaște de când lumea. Și n-are cum să fie altfel!
E acel moment de care aveau nevoie, să le redeschidă ochii și să iasă din banalul cotidian. Să spună că și noi putem conta și n-are importanță că suntem balcani. Contează traseul, drumul, țelul. Iar destinația este doar ”cireașa de pe tort”.
Nu degeaba trăirile suporterilor români din Germania atrag atenția peste tot în lume. Trăiesc altfel, trăiesc intens, se bucură sincer și savurează fiecare moment, așa cum e în sângele latinilor.
”Zidul Galben” e tot în Germania, dar e al românilor!
”Zidul Galben” format din suporterii români îți dă fiori pe șira spinării de emoție. Cântă până rămâne fără voce, de la încălzire și până când ultimul jucător dispare pe tunelul către vestiare, după ce Ianis a dat tonul scandărilor cu o portavoce luată din galerie.
Acum, ”Generația de suflet” a unit sufletele românilor, iar. Iar românii se bucură pentru tricolori și pentru ei, pentru că zâmbesc unii la alții fără să se știe, în Piața Universității din București, în centrul orașelor Cluj, Constanța, Suceava, Satu Mare, Craiova, Brașov sau Galați. Sau a românilor care se recunosc după tricouri prin te mai miri ce colțuri ale orașelor din Germania în aceste zile.
Se simte diferit EURO, așa cum nu ne așteptam. Toate gândurile zboară către Germania și toată atenția e concentrată pe ce se întâmplă acolo. De la bătrânii care joacă șah în Parcul Cișmigiu, până la casierul unui supermarket și un client, toți zumzăie despre ce se întâmplă la Campionatul European.
Plângem, zâmbim, trăim! Hai, România!
VIDEO Rezumat Slovacia - România 1-1
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News