Marius Șumudică a găsit partea bună după Slovacia - Ucraina 1-2: ”Singurul motiv de bucurie pentru noi”
EURO 2024 este transmis în exclusivitate pe PRO TV, PRO ARENA și VOYO, în perioada 14 iunie - 14 iulie 2024.
Învinsă de România în primul meci, scor 3-0, Ucraina a câștigat al doilea meci din Grupa E, scor 1-2 cu Slovacia, după ce a fost condusă cu 1-0 încă din minutul 17.
Mykola Shaparenko și Roman Yaremchuk, cu reușitele din minutele 54 și 80, au adus victoria pentru naționala lui Sergiy Rebrov, iar calculele pentru calificare în grupa României se complică semnificativ.
Dacă România va pierde sâmbătă la Koln în compania Belgiei (de la ora 22:00, pe PRO TV și VOYO), atunci toate cele trei echipe din Grupa E vor fi la egalitate după două meciuri, cu câte trei puncte.
Marius Șumudică a găsit partea bună după Slovacia - Ucraina 1-2
După victoria Ucrainei, Marius Șumudică scoate în evidență cel mai bun aspect. David Hancko (26 de ani), starul Slovaciei și jucătorul lui Feyenoord, s-a accidentat și are șanse să lipsească în meciul cu România.
„E un rezultat foarte prost pentru noi. Dacă astăzi Slovacia bătea, noi eram locul 3 în grupă automat. Cu locul 3 din grupă eram calificați. Clar aveam șanse foarte mari. În momentul de față se complică foarte mult grupa.
Singurul motiv de bucurie al nostru este că s-a accidentat jucătorul lui Feyenoord, Hancko, care este și liderul echipei lor. Acesta ar fi singurul lucru pozitiv după acest meci. Dar rezultatul ne dezavantajează. Există posibilitatea ca după meciul de mâine, ferească Dumnezeu să pierdem, dar dacă va fi așa, toate echipele vor fi la 3 puncte.
Sper să nu pierdem sau să nu pierdem la diferență mare, pentru că există posibilitatea golaverajului care să ne ajute. Devine o grupă extrem de complicată dacă noi vom pierde mâine. Era foarte bine dacă rămânea rezultatul de la pauză.
Ucraina, indiferent cât de prost joacă, e a nu știu câta oară când revin. Că e noroc, că nu e noroc, că e pregătire fizică, că e nu știu ce, ei revin. Dar jocul lor lasă de dorit. Nu au jucat nimic, dar au revenit. E un rezultat care mă pune pe gânduri. La 1-0 Slovacia era calificată. Făceau 6 puncte și aveau șansă”, a spus Marius Șumudică, la Fanatik.ro.
Programul meciurilor României la EURO 2024:
- 17 iunie (Munchen), România - Ucraina 3-0 (Nicolae Stanciu, Răzvan Marin, Denis Drăguș)
- 22 iunie, ora 22:00: Belgia - România (Koln)
- 26 iunie, ora 19:00: Slovacia - România (Frankfurt)
Campionatul European din Germania 2024 se dispută în perioada 14 iunie - 14 iulie și este transmis în exclusivitate pe PRO TV, PRO ARENA și VOYO. Cele mai importante faze vor putea fi revăzute pe site-ul SPORT.RO.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News