Motivul pentru care Marc Cucurella este huiduit non-stop în finala EURO 2024

Marc Cucurella Spania Spania - Anglia EURO 2024
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 14 Iulie 2024, 23:17
Data actualizarii: Duminica 14 Iulie 2024, 23:17

Meciul dintre Spania și Anglia, finala EURO 2024, poate fi urmărită LIVE pe PRO TV și VOYO.

Marc Cucurella (25 de ani) a fost ”clientul” favorit al fanilor și la finala EURO 2024 de pe stadionul din Berlin. Este al treilea meci consecutiv în care fundașul spaniol este huiduit constant, la fiecare atingere de balon.

Motivul pentru care Marc Cucurella este huiduit non-stop în finala EURO 2024

Mai exact, acesta este huiduit constant de fanii nemți din tribunele stadionului din Berlin, după faza controversată din Spania - Germania, meciul din sferturile EURO 2024, în urma căruia țara gazdă a fost eliminată.

Cucurella a fost lovit cu mingea în mână în interiorul careului, dar centralul nu a acordat lovitură de la 11 metri, în ciuda protestelor venite din tabăra nemților.

Fundașul stânga de la Chelsea a fost huiduit constant și în meciul din semifinalele EURO 2024, câștigat de Spania în fața Franței cu 2-1.

Spania și Anglia, înainte de finală

Pentru Spania este a cincea finală europeană, după ce a pierdut una şi s-a impus în alte trei: în 1964, 2008 şi 2012. Ibericii au câştigat grupa B la Euro-2024 şi au trecut în optimi de Georgia, în sferturi de Germania şi în semifinale de Franţa.

Anglia joacă a doua finală consecutivă, după cea pierdută în 2021 în faţa Italiei, la lovituri de departajare. Englezii au câştigat grupa C la Euro-2024 şi au trecut în optimi de Slovacia, în sferturi de Elveţia şi în semifinale de Ţările de Jos.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!