Nagelsmann i-a dat un "bobârnac" lui Lamine Yamal înaintea meciului de cinci stele Spania - Germania
Spania și Germania se vor înfrunta în această seară, de la ora 19:00, în sferturile de finală de la EURO 2024. Meciul de top va fi trasmis în direct pe Pro TV și VOYO.
- Campionatul European din Germania 2024 are loc în perioada 14 iunie - 14 iulie și este transmis în exclusivitate pe Pro TV, Pro ARENA și VOYO. Cele mai importante faze vor putea fi revăzute pe site-ul SPORT.RO.
Nagelsmann, despre Lamine Yamal: "Nu are multă experiență"
Selecționerul nemților, Julian Nagelsmann (36 de ani), l-a luat peste picior pe puștiul senzațional Lamine Yamal (16 ani), din tabăra Spaniei. Nagelsmann este de părere că atacantul de la FC Barcelona nu va fi foarte periculos în acest joc, pentru că nu are experiență la un asemenea nivel.
"Nu mă concentrez doar pe aripi. Spania are mulți jucători valoroși, pericolul nu vine doar din bandă. E un jucător (n.r Lamine Yamal) extrem de talentat și a jucat constant. Nu cred că există jucători atât de calmi la vârsta asta.
E un jucător cu reale calități și e foarte bun în duelurile unu contra unu. Trebuie să fim atenți la el. Are un picior stâng foarte bun, dar și dreptul e bun.
Dar nu are multă experiență la un asemenea nivel. Să vedem cu va reacționa în fața unui adversar puternic. E mereu mai ușor să joci într-o echipă care preferă o posesie prelungită", a spus Nagelsmann la conferința de presă, citat de Football Espana.
Cel mai tânăr jucător care a evoluat la EURO
La această ediție a Campionatului European, Lamine Yamal a intrat definitiv în istoria fotbalului. El a devenit cel mai tânăr jucător care a evoluat vreodată la EURO.
Puștiul legitimat la FC Barcelona a debutat la turneul final la 16 ani şi 338 de zile, în meciul cu Croaţia (scor 3-0). Până acum recordul de precocitate era deţinut de polonezul Kacper Kozlowski, cu 17 ani şi 246 de zile, după ce a evoluat pe 19 iunie 2021, în meciul cu Spania (1-1)
Învingătoarea dintre Spania și Germania se va duela în semifinale cu Portugalia sau Franța. Meciul Spania - Germania are o semnificație aparte. Cele două mari naționale s-au mai întâlnit în finala EURO 2008. Ibericii s-au impus la limită, scor 1-0, grație unui gol marcat de Fernando Torres.
VIDEO Lamine Yamal, pasă de gol în Spania - Georgia 4-1
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News