VIDEO EXCLUSIV Naționala României a stârnit un dialog aprins în direct: ”N-avem nimic de pierdut” / ”Cum adică nu?”

Naționala României va debuta luni la EURO 2024, împotriva Ucrainei, de la ora 16:00, pe stadionul Allianz Arena din Munchen. Partida va fi LIVE pe PRO TV și VOYO.

Cea mai slab cotată națională de la Campionatul European, România țintește un loc care să-i asigure participarea în fazele eliminatorii ale turneului final găzduit de Germania. 

După analiza meciului de deschidere de la EURO 2024, Germania - Scoția 5-1, experții PRO TV au prefațat și primul meci al României, cu Ucraina.

Florin Răducioiu, fostul mare internațional, a pus acceptul pe importanța primei partide și crede că România se poate califica în optimi dacă va reuși să se impună în fața Ucrainei

După ce a spus că ”nu avem nimic de pierdut”, fostul atacant de la AC Milan a primit imediat replica din partea lui Lareunțiu Reghecampf, și el prezent în studio.

Naționala României a stârnit un dialog aprins în direct: ”N-avem nimic de pierdut” / ”Cum adică nu?”

Florin Răducioiu: Ce pot să zic? Este foarte important primul meci. Dacă reușim să nu pierdem primul meci, cred că avem foarte mari șanse să ne calificăm. O echipă a României care trebuie să abordeze meciul ăsta cu cea mai mare dezinvoltură, o echipă a României care nu are nimic de pierdut. Trebuie să arate suporterilor români și întregii țări și să se dăruiască total. Chiar dacă, Doamne ferește, vom pierde, vreau să văd o echipă a României care a făcut tot posibilul să câștige acest meci, mă refer la primul. Primul meci este foarte important, ne spune și statistica. Noi, la turneele finale, am trecut de grupe întotdeauna dacă am câștigat primul meci, dacă nu greșesc. Am pierdut în '96, a fost un dezastru, nu ne-am calificat.

Ciprian Marica: Radu, o singură dată am ieșit din grupe. Să fim serioși! La EURO, da.

Laurențiu Reghecampf: Și chestia asta, Radu, că n-avem nimic de pierdut. Cum să n-avem nimic de pierdut? Dar te-ai calificat, da? Cum adică n-ai nimic de pierdut? Dacă vrei să ajungi din nou în elită, n-ai cum să gândești așa. Normal că ai de pierdut, ai de pierdut o grămadă.

Florin Răducioiu: Suntem una dintre cele mai slabe echipe, valoric vorbind.

Laurențiu Reghecampf: Nu e adevărat, eu nu văd așa.

Florin Răducioiu: Cea mai slab cotată ca valoare de piață. Adică n-am mari așteptări de la echipa României.

Laurențiu Reghecampf: Eu am mari așteptări. De ce? Pentru că majoritatea dintre ei, de fapt toți, sunt la prima participare la acest turneu. Sunt sigur că motivația este una maximă, sunt sigur că toți își doresc să aibă rezultate bune și știu că pot să facă o surpriză. De ce nu? Joci cu Ucraina, nu cu Germania. OK, au jucători, joacă în Spania, Anglia, nimic de spus. Dar eu consider că avem un grup bun, jucători care au calitate individuală, care se pot evidenția în meciurile importante. Vedeam acum golul lui Mihăilă cu Elveția, jucător de explozie, viteză. Ai un mix foarte bun. 

Florin Răducioiu: Mi-am spus ideea. Nu am așteptări pentru că nu vreau să fiu dezamăgit. Vreau să fiu surprins în mod plăcut și să se califice. Sunt un pic cu picioarele pe pământ, din punct de vedere valoric nu suntem o echipă foarte puternică. Nu vreau să rămân dezamăgit.

VIDEO - Rezumatul partidei Germania - Scoția 5-1

România, o singură victorie în istorie la EURO!

România a obținut calificarea la primul turneul final după opt ani. Ultima oară a fost la EURO 2016, acolo unde a terminat pe ultimul loc într-o grupă cu Franța, Elveția și Albania.

Este a șasea prezență din istoria ”tricolorilor” la Campionatul European, care va ajunge la a 17-a ediție. Prima a fost în 1984, când la turneul final participau doar opt echipe. A urmat cel din 1996, iar apoi 2000, 2008 și 2016.

Cea mai mare performanță a fost reușită în 2000, la turneul final găzduit de Belgia și Olanda, unde România a obținut prima și singura victoria din istorie la un Campionat European, celebrul 3-2 cu Anglia, care a și asigurat calificarea ”tricolorilor” dintr-o grupă infernală, din care mai făceau parte Portugalia și Germania.

În sferturile de finală, România a dat peste Italia și a pierdut cu 2-0. A fost și ultimul meci al lui Gică Hagi pentru echipa națională (Regele a văzut atunci cartonașul roșu).

  • La Campionatele Europene din 2008 și 2016, România nu a reușit să obțină nicio victorie.
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!