VIDEO "Nu am niciun orgoliu". Explicațiile lui Edward Iordănescu despre convocările la echipa națională
EURO 2024 începe pe 14 iunie și este transmis în exclusivitate pe PRO TV, PRO ARENA și VOYO.
Cu 11 zile înainte de startul turneului final, Edward Iordănescu a vorbit despre criteriile pe care le-a folosit pentru a face selecția la echipa națională, reunoscând că și-a asumat și deciziile mai puțin populare.
"Am mers mult pe omoginitate, cu jucatori care au demonstrat, mărturisesc că au fost decizii mai puțin populare pe care mi le-am asumat. Pot să spun că cu cât critica a fost mai mare cu atât convingerea mea a fost și mai puternică. Niciodată nu m-am abătut de la valori și de la principii.
Cu siguranță puteau fi și alți jucători alături de noi, absenți din cauza problemelor medicale, ori cei care erau in gândul nostru, cei care au probleme mari la club și nu au mai putut fi apți din punctul nostru de vedere pentru turneul final. Au fost decizii pe care le-am luat si pe care le-am asumat. A fost multă analizare, o structură bine definită, cei pe care i-am ales sunt aici și credem in ei. Ușa este deschisă larg, când vine vorba de națională și de interesul ei eu nu am niciun orgoliu", a declarat selecționerul României în cadrul unei conferințe de presă.
Lotul preliminar al României pentru EURO 2024
PORTARI: Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 20/0), Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania, 10/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0), Răzvan SAVA (CFR Cluj, 0/0);
FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 16/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 5/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 15/0), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 1/0), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 19/1), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 26/2), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 27/1), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 34/2);
MIJLOCAȘI: Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 16/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 16/0), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 36/4), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 54/3), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 68/14), Adrian ȘUT (FCSB, 1/0), Darius OLARU (FCSB, 16/0), Constantin GRAMENI (Farul Constanța, 0/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 22/7), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 19/4), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 33/5), Florinel COMAN (FCSB, 13/1);
ATACANȚI: Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 9/2), George PUȘCAȘ (Bari | Italia, 41/11), Denis ALIBEC (Muaither | Qatar, 37/5), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 1/0).
Edward Iordănescu și Nicolae Stanciu. Conferință de presă (3 iunie 2024) pe www.sport.ro
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News