VIDEO EXCLUSIV Nu e Baba Vanga, dar Yamal „și-a anunțat” eurogolul cu Franța încă din mai 2023. Imaginile pe care trebuie să le vezi
Lamine Yamal, anunțat titular în finala EURO 2024, Spania - Anglia, care va fi în direct și în exclusivitate la PRO TV și VOYO, duminică, 14 iulie, de la ora 22:00.
Lamine Yamal candidează la câștigarea premiului acordat celui mai bun jucător din cadrul EURO 2024, însă acest lucru nu se compară, ca importanță, cu șansa de a câștiga titlul de campion european, la doar 17 ani și o zi.
Sâmbătă, 13 iulie, extrema dreaptă a Barcelonei și a echipei naționale spaniole va lăsa în urmă borna de șaisprezece ani, număr care va rămâne mereu în istoria campionatelor europene, deoarece Yamal a devenit, în Germania, cel mai tânăr debutant și cel mai tânăr marcator la EURO.
Lamine Yamal, „programat” să înscrie eurogoluri împotriva Franței: a reușit un șut similar, la EURO U17 din 2023
Spania - Franța 2 - 1 | Lamine Yamal egalează în minutul 21
Spania a ajuns în finala competiției inclusiv datorită impactului deosebit al prestațiilor avute de Lamine Yamal. Cu trei assist-uri și un gol, Yamal se așază confortabil în topul celor mai valoroși fotbaliști de la acest EURO.
„Nu ştiu dacă este cel mai frumos gol al turneului, dar pentru mine este cel mai special. Incredibil,” a spus Yamal la conferința de presă. „Acest gen de lovitură, când pleacă din picior, știi deja unde va ajunge”, a adăugat Yamal.
Yamal a pierdut semifinala EURO U17 cu Franța, în 2023. Lamine va juca finala EURO 2024 la 17 ani și o zi
Lamine Yamal. Euro u17, semi final, against France, a year ago.
Tonight, history repeats itself.
— All Things Brazil™ ???????? (@SelecaoTalk) July 9, 2024
Chiar dacă execuția sa din semifinala de la Munchen rămâne unul dintre cele mai frumoase goluri ale întregului turneu, aceasta nu a fost vreo întâmplare.
Yamal stăpânește arta șutului la poartă la fel de bine precum vede spațiile libere din apărările adverse. Șutul bară-gol prin care l-a învins pe Mike Maignan și a egalat Franța lui Mbappe nu a venit de nicăieri; în 30 mai 2023, Lamine Yamal reușea să marcheze, în semifinala Spania - Franța de la EURO U17, un gol de o similaritate bizară cu cel reușit în Bavaria.
Ca și acum, Lamine Yamal și-a croit spațiu spre interior și a tras cu sete la poartă, înscriind împotriva Franței. Diferența mai mare constă în rezultatul final; dacă acum Yamal a plâns de fericire, atunci, spaniolul s-a văzut învins de francezi, scor 3-1.
EURO U17 din 2023 a fost câștigat de Germania, după o finală câștigată la loviturile de departajare în detrimentul Franței.
Finalista de la EURO care l-a dezamăgit pe Răzvan Raț: "Nu mi-a plăcut!"
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News