Omul care a spionat adversarele României în preliminariile Euro 2024 a dat verdictul: "Se poate!"

Omul care a spionat adversarele României în preliminariile Euro 2024 a dat verdictul: Se poate! EURO 2024

Unul dintre oamenii care i-au fost aprope selecționerului Edward Iordănescu în preliminariile Euro 2024 este convins că România poate trece de Olanda.

  • România - Olanda se dispută marți, de la ora 19:00, pe stadionul din Munchen și va putea fi urmărită ÎN DIRECT la PRO TV și pe VOYO.

Aurel Țicleanu, vicepreședintele Comisiei Tehnice a Federației Române de Fotbal și lector al Școlii Federale de Antrenori, a susținut că România are dreptul să viseze departe înaintea meciului cu Olanda, datorită evoluțiilor pe care le-a avut în faza grupelor.

Țicleanu a făcut parte din echipa celor care au urmărit meciurile adversarelor României în preliminariile Campionatului European din Germania și i-au transmis informații prețioase selecționerului Edward Iordănescu.

Acum, Țicleanu susține că echipa a crescut foarte mult față de cum arăta în urmă cu un an și se arată încrezător înaintea duelului cu Olanda.

"Am pornit în campania de la Campionatul European de pe o poziție joasă, cu șansa a patra în grupă. Am dat peste cap calculele hârtiei. Eram pe locul 24 la EURO pe baza evaluărilor. Șansa a patra în grupă la EURO. Am făcut o performanță remarcabilă. Locul 1 în calificări și locul 1 să ajungi în optimi. 

Performanța este peste posibilitățile individiuale. Am reușit să facem o echipă, după o muncă extraordinară. Pleacă acasă echipe cu jucători mai bine cotați ca ai noștri.

Țicleanu: "Echipa asta a crescut vizibil!"

Pentru mine e o minune. Cred că dacă Elveția nu făcea «implozie», cu luptele interne… Selecționerul lor a spus că odihnește niște vedete (n.r. – la meciul tur), că s-a terminat, dar nu a fost așa.

La momentul când am jucat cu Elveția, în deplasare, eram în primul an de constituire a echipei. Nu am atins mingea cu Elveția. După vreun an și o săptămână, am jucat cu Belgia. Nu ne-am propus să jucăm așa, dar golul primit repede a schimbat strategia. 

Am putut să jucăm. Am avut trei ocazii singur cu portarul, șapte cornere, patru șuturi. Echipa asta a crescut vizibil. Îmi dă speranțe în privința calificării la CM. Faptul că suntem în primele 16 în Europa și am obținut acest lucru pe teren, arată că se poate", a spus Aurel Țicleanu, potrivit Prosport.

Campionatul European din Germania 2024 se dispută în perioada 14 iunie - 14 iulie și este transmis în exclusivitate pe PRO TV, PRO ARENA și VOYO. Cele mai importante faze vor pot fi revăzute pe site-ul SPORT.RO.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!