Pepe: "L-ați văzut pe Cristiano? Și are 39 de ani!" + cine e colegul care "aproape" îl strigă "tata"
Pepe (41 de ani), fundașul central al Portugaliei, a devenit în această vară cel mai vârstnic jucător care evoluează vreodată la un Campionat European.
În ciuda vârstei înaintate, Pepe este în continuare om de bază la naționala Portugaliei. Formează un cuplu în centrul defensivei cu Ruben Dias, de la Manchester City, iar în primele două meciuri de la EURO 2024, contra Cehiei (2-1) și Turciei (3-0), a fost titular. După ce calificarea în optimi a devenit o certitudine, selecționerul Roberto Martinez l-a odihnit, la fel ca pe mulți alții, în eșecul cu Georgia (0-2).
Pepe, liber de contract de la 1 iulie: "Nu mă gândesc deloc la asta"
Cu trei zile înaintea meciului din optimi cu Slovenia, Pepe a susținut o conferință de presă. Ultima oară la FC Porto, fostul stoper de la Real Madrid spune că nu știe ce va face din sezonul următor, mai ales că de la 1 iulie e oficial liber de contract.
"Nu mă gândesc la faptul că rămân liber de contract, sincer. Viitorul e în mâinile lui Dumnezeu. Am multe alte lucruri la care mă gândesc, cum ar fi modul în care mă voi apăra la antrenamente sau cum mă voi recupera după antrenamentul de mâine. Acesta sunt îngrijorările mele acum", a spus Pepe, citat de Record.
Pepe: "Joao Neves nu-mi spune tată, dar pe aproape, pe acolo..."
Pepe (41 de ani, 139 de meciuri pentru Portugalia) are o mulțime de colegi tineri în lotul actual al lusitanilor: Joao Neves (19 ani), Antonio Silva (20 de ani), Francisco Conceicao (21 de ani), Nuno Mendes (22 de ani) sau Goncalo Inacio (22 de ani).
"Joao Neves nu-mi spune tată, dar pe aproape, pe acolo... e un tip foarte glumeț. În calitatea mea de cel mai vârstnic jucător încerc să ajut pe toată lumea. Sunt convins că Joao Neves și toți ceilalți vor avea un viitor foarte strălucitor.
Secretul longevității mele? Pasiunea pe care o am pentru fotbal. Am zis de multe ori că este un privilegiu să am în continuare capacitatea de a face ceea ce iubesc cel mai mult. Cu multă concentrare și competitivitate, calități pe care le am. Ăsta e secretul - pasiunea pe care o am în fiecare moment, la orice antrenament, la orice meci", a mai spus Pepe.
Pepe: "L-ați văzut pe Cristiano? Are cele mai multe minute și are 39 de ani!"
Un alt veteran din lotul Portugaliei este Cristiano Ronaldo (39 de ani). Pepe îl cunoaște de peste două decenii și vorbește în termeni laudativi despre starul care încă nu a marcat la EURO 2024.
"Cristiano trăiește pentru goluri, este clar. Dar l-ați văzut? Ați văzut ce disponibilitate are pe teren pentru a ajuta naționala? Este incredibil! Este jucătorul cu cele mai multe minute la naționala noastră. Și are 39 de ani! Se descurcă foarte bine și sunt convins că va face treabă bună în fazele eliminatorii ale turneului", a mai spus Pepe.
- Portugalia - Slovenia se joacă la Frankfurt, luni, de la ora 22:00, în direct pe PRO TV și VOYO.
VIDEO Portugalia, învinsă de Georgia în ultimul meci din grupe
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News