OPINIE Plusuri și minusuri la națională. Cu cine mergem mai departe? Caramavrov scrie despre viitorul primei reprezentative, în care nu prea se strecoară jucători tineri
Editorial de Florin Caramavrov.
A fost frumos la Euro, ne-am regăsit, ne-am unit, ne-am bucurat, am trăit momente unice, dar trebuie să analizăm și cu ce rămânem după acest turneu final, pe ce jucători ne bazăm, ce vine din urmă, în perspectiva preliminariilor mondiale, că acolo ne doare cel mai tare. România n-a mai fost la un turneu final de CM din 1998, adică de 26 de ani!
Portar avem, Niță mai poate apăra un an, doi, poate mai mulți, chiar dacă a împlinit 37 de ani. Problema e că nu prea are concurență pe post. Horațiu Moldovan s-a pierdut pe dumul dintre București și Madrid. Știu ce ziceți, nu e rău, și-a asigurat viitorul, al lui, al familiei, dar cu fotbalul e pe zero. A pierdut postul de titular la națională, și-a ieșit din mână. Soluția ar fi să ceară un împrumut la o echipă mai de coada clasamentului din Spania, altfel nu va mai fi nici convocat, probabil, la prima reprezentativă.
La fundaș dreapta, surpriza și deja certitudinea o reprezintă Rațiu. Curajos, bătăios, cu o mare disponibilitate la efort, impresionează prin acțiunile ofensive cu mingea la picior, prin care creează superioritate pe partea lui, iar în defensivă a fost de cele mai multe ori exact, atent, deși și-a arătat limitele în partidele cu echipele mari, Belgia și Olanda, mai ales cu ultima, când a greșit la primul gol, poziționându-se departe de Gakpo. A fost aici și eroarea lui Niță, care a lăsat prea descoperit colțul scurt. Ca variante de rezervă: Mogoș, Manea.
Prea multe „chifle” ale fundașilor centrali Burcă și Drăgușin
Fundașii centrali Burcă și Radu Drăgușin au fost impresionanți cu Ucraina, dar au dat destul de multe „chifle” în meciurile următoare. Burcă nu poate ține ritmul mai mult de un meci, iar Drăgușin a făcut o eroare impardonabilă la golul de 2-0 al olandezilor. Greu de trecut peste ea, poate doar motivând-o cu lipsa de experiență. Jucătorul lui Tottenham a impresionat în celelalte meciuri prin forță, prin incisivitatea cu care tratează orice duel, e clar că ne bazăm pe el și în Nations League și în preliminariile mondiale.
Lângă Drăgușin, ar fi de testat mai mult Racovițan. Căpitanul naținalei de tineret, care, chiar dacă a părut depășit de miza meciului cu Olanda, are potențial. Un cuplu Drăgușin – Racovițan, ambii de 21 de ani, sună bine de tot. Să vedem dacă ei vor fi compatibili.
La fundaș stânga, îl avem pe Bancu, dar el trebuie ajutat mereu de mijlocașul de pe partea lui, altfel e depășit destul de des. Aici, sper să-și revină și să mai crească Borza (18 ani). E nevoie de concurență pentru căpitanul Universității Craiova.
Stanciu, gol superb cu Ucraina, dar absent total în celelalte meciuri
La mijloc, Răzvan Marin și Marius Marin și-au făcut treaba, nu li se pot repoșa prea multe. Au limitele lor, dar, în general, cred că ne putem baza pe ei.
Tot în linia mediană e și Stanciu, care a marcat golul superb împotriva Ucrainei. Dar el a dispărut aproape total în celelalte confruntări, aproape că nu a existat pe teren! A avut un șut pe meci, în medie, la acest turneu final. 0,5 șuturi pe poartă, adică un șut pe poartă la două meciuri, două în total în patru partide. Foarte puțin! Stanciu a fost slab și pe faza defensivă: numai 1,8 mingi recuperate per meci și 0,3 intercepții per joc! Ianis Hagi ar putea juca pe postul lui, dar acesta trebuie să-și găsească mai întâi o echipă de club unde să evolueze constant. Altfel, oricâât de pozitiv și de implicat ar fi la națională, se simte că nu are meciuri în picioare.
În extrema dreaptă, Man are calitate, el va fi titularul, dar va reveni și Moruțan, care a a avut câteva apariții bune în preliminarii. În stânga atacului, sunt Florinel Coman și Mihăilă. De văzut cum îi va afecta cariera primului transferul în Qatar, noi sperăm să nu, iar cel de-al doilea pare în continuare prea firav, are nevoie de mai multă forță și de mai multe jocuri la Parma, în Serie A.
Sperăm să progreseze Louis Munteanu
La atacantul central, Denis Drăguș a jucat excelent în primul meci, cu Ucraina, după care s-a evaporat treptat. A jucat la o echipă slăbuță din Turcia, care s-a salvat cu greu de la retrogradare, dar transferul al Trabzonspor îi poate relansa cariera. Cifre foarte modeste și pentru el la acest Campionat European: 1,3 șuturi per meci, 0,5 șuturi pe poartă (adică tot un șut pe șpoartă la două partide), 1,5 driblinguri reușite per joc, doar 13% dintre duelurile aeriene câștigate!]
Aici ar trebui să încheiem cu Alibec, nu mai poate ajuta naționala, dar sper să crească mai mult în joc Louis Munteanu, pe care l-aș fi văzut să facă parte din lot la acest turneu final.
Concluzie. Avem nevoie de jucători tineri la națională, care să le facă o concurență acerbă actualilor așa-zis titulari. Avem nevoie de jucători care să evolueze constant la echipele de club din campionate puternice. Avem nevoie de o calificare la Campionatul Mondial!
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News