Prima reacție a lui Barnabas Varga, după accidentarea horror suferită la EURO 2024! Ce a spus iubita fotbalistului maghiar

Barnabas Varga EURO 2024 Scotia Ungaria EURO 2024
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 24 Iunie 2024, 20:35
Data actualizarii: Luni 24 Iunie 2024, 20:35

Ungaria a câștigat primul meci la EURO 2024, scor 1-0 în fața Scoției, însă maghiarii au șanse foarte mici să meargă în optimile de finală.

Au fost emoții uriașe pe stadionul din Stuttgart. În minutul 69, Barnabas Varga a fost făcut knockout în meciul cu Scoția și a fost scos pe targă. Atacantul maghiar și-a pierdut cunoștința după ce, în timpul unui duel aerian, s-a ciocnit de portarul advers, Angus Gunn și a aterizat pe ceafă.

Primul gest făcut de Barnabas Varga după accidentarea horror din meciul cu Scoția

Jocul a fost întrerupt mai multe minute, iar în cele din urmă, fotbalistul a fost scos de pe teren și transportat direct la spital. În urma impactului, Varga s-a ales cu multiple fracturi faciale și a avut nevoie de o intervenție chirurgicală de urgență.

A doua zi după meci, a venit și prima reacție a fotbalistului. Atacantul maghiar a distribuit pe rețelele sociale un mesaj scris de către soția sa, lângă o poză din spital în care cei doi se țin de mână.

Fotbalistul a ținut să le mulțumească fanilor săi pentru mesajele de susținere, iar partenera sa Laura a anunțat că Barnabas Varga a trecut cu bine peste operație.

Vă mulțumim pentru mesajele voastre amabile de susținere. Barni a terminat operația. Îl așteaptă puțină odihnă, dar va fi bine”, a fost mesajul scris de partenera lui Varga, pe care fotbalistul l-a repostat pe pagina sa personală de Instagram.

Laura Varga, iubita fotbalistului, a vorbit și în presa din Ungaria despre operația suferită de fotbalistul maghiar.

Este imposibil de descris ce am simțit, totul a fost un coșmar, nici nu vreau să vorbesc despre asta. Ce contează este că Barni este bine având în vedere circumstanțele. A ieșit cu bine din operația din seara asta. Intervenția a avut succes. Le mulțumește fanilor pentru mesajele frumoase pe care le-a primit. Deocamdată nu are rost să vorbim despre altceva”, a spus Laura, iubita lui Barnabas Varga, conform nemzetisport.hu.

VIDEO Accidentarea suferită de Barnabas Varga

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!