VIDEO Radu Drăgușin, conferință înainte de Belgia - România: "Ai spus că sunt împlinit? Nu, nu sunt împlinit!" + belgienii l-au întrebat despre Lukaku

Radu Drăgușin (22 de ani), fundașul naționalei României, a susținut o conferință de presă înaintea meciului cu Belgia, de la EURO 2024 (Koln, sâmbătă, ora 22:00, în direct pe PRO TV și VOYO).

România a ajuns vineri la Koln, iar la conferința de presă premergătoare jocului cu Belgia au participat Radu Drăgușin și selecționerul Edi Iordănescu. Primul care a stat de vorbă cu jurnaliștii români și străini a fost fundașul de la Tottenham.

Radu Drăgușin: "Am văzut meciul Slovacia - Ucraina. E bine că suntem la mâna noastră"

Drăgușin a vorbit despre cum s-a gestionat euforia după victoria entuziasmantă contra Ucrainei (3-0), dar și despre situația din grupă, după ce Slovacia a pierdut contra Ucrainei, 1-2.

"Cu siguranță ne-am bucurat, am fost fericiți o perioadă, dar a trecut. Suntem pregătiți pentru acest meci, îl pregătim din toate punctele de vedere și cu siguranță avem o încredere în plus datorită meciului făcut cu Ucraina. Avem un moral foarte bun.

Meciul Slovacia - Ucraina l-am văzut pentru că urmează să jucăm și cu Slovacia. E bine că suntem la mâna noastră. Depindem de rezultatele noastre și doar așa gândim.

Presiunea am simțit-o de la începutul preliminariilor. Mereu am jucat cu presiune. Nu există să nu joci cu presiune când ești la echipa națională. Am ridicat ștacheta cu această victorie, oamenii se așteaptă la o prestație foarte bună și la o victorie, de ce nu? Avem încredere că putem face o partidă foarte bună.

Eu și colegii meu avem un moral foarte bun. Da, victoria cu Ucraina a fost un moment special pentru noi toți, am simțit o emoție de ndescris, nemaiîntâlnită până acum. Sperăm să aducem acest lucru în teren și mâine seară, iar la finalul partidei cu Belgia să ne bucurăm", a spus Radu Drăgușin.

Un belgian l-a întrebat pe Drăgușin despre Romelu Lukaku

Un jurnalist belgian prezent la conferința de presă i-a amintit lui Radu Drăgușin că a avut o prestație excelentă contra lui Romelu Lukaku în partida Genoa - AS Roma 4-1, disputată în septembrie 2023. Întrebat dacă acea prestație îi oferă acum mai multă încredere că îl poate stopa pe starul Belgiei și la meciul de mâine, Drăgușin a spus: "Încrederea mi-o dă echipa noastră. Am întâlnit adversari de calibru și la Ucraina, adversari care joacă la cel mai ridicat nivel. Cu siguranță voi încerca alături de colegii mei să-i oprim pe belgieni. Vrem să facem un meci bun și să obținem un rezultat pozitiv mâine".

Radu Drăgușin: "Cu tot respectul pentru Ucraina, dar Belgia este o echipă mult mai valoroasă"

Întrebat despre diferența dintre Ucraina, precedenta adversară, și Belgia, Drăgușin a spus: "Cu siguranță suntem conștienți că Belgia - cu tot respectul pentru Ucraina - este o altă echipă, mult mai valoroasă. Jucătorii pe care îi are, iar cluburile la care joacă sunt de cel mai înalt calibru. Am jucat de multe ori contra unor echipe superioare pe hârtie, dar rezultatul ne-a fost nouă favorabil. Mâine vom avea aceeași mentalitate, o încredere și mai mare datorită victoriei contra Ucrainei".

Drăgușin a fost întrebat ulterior despre sacrificiile din copilărie. "Ți-ai sacrificat copilăria, iar acum ești împlinit jucând pentru România și milioane de suporteri. Cum s-a schimbat Radu Drăgușin în toți acești ani?", a sunat întrebarea unui jurnalist român.

"Fiecare sacrificiu pe care l-am făcut a meritat pe deplin. Să-ți reprezinți țara la un Campionat European, unde o țară întreagă este lângă tine și te susține... orice sacrificiu merită făcut! Ai spus că sunt împlinit? Nu, nu sunt împlinit. Eu mereu o să-mi doresc mai mult. Mereu o să vreau să fac și mai multă performanță, să-mi ajut țara, să-mi ajut echipa, indiferent de echipa de club la care sunt. Este o onoare incredibilă să fiu la echipa națională", a replicat Radu.

Despre faptul că suporterii români i-au scandat numele la partida cu Ucraina de la Munchen, Drăgușin a spus: "Acest lucru dă dovadă că oamenii au încredere în mine, că apreciază ceea ce fac. Pentru mine este o mândrie. În ceea ce privește meciul de mâine, nu mă aștept la nimic diferit. Sper să fie același entuziasm de la meciul cu Ucraina, aceeași energie, aceeași pasiune pe care românii noștri ne-au adus-o și ne-au transmis-o în tribune. Știu că multă lume se va uita la meciul nostru și vrem să-i facem fericiți și mândri în continuare".

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!