VIDEO EXCLUSIV Radu Drăgușin, reacție de campion după România - Olanda 0-3: ”Așa mi-ar plăcea să gândesc”

România a părăsit EURO 2024 după ce a pierdut în optimile turneului final cu Olanda, scor 0-3.

Selecționata lui Edward Iordănescu a înfruntat-o pe Olanda în optimi la Munchen, pe ”Allianz Arena”. Cody Gakpo și Malen au marcat pentru reprezentativa din ”Țara Laleleor” și au obținut accederea în sferturile de finală ale Campionatului European din 2024, transmis la Pro TV, Pro Arena și pe VOYO.

Radu Drăgușin, reacție de campion după România - Olanda 0-3: ”Așa mi-ar plăcea să gândesc”

După meci, Radu Drăgușin a reacționat sincer și a ținut să le mulțumească suporterilor români veniți în Germania pentru a susține echipa României la EURO 2024.

”Cu siguranță, eu sunt convins că am dat tot ce am avut mai bun pe teren. Astăzi Olanda s-a dovedit să fie echipa mai bună. E o echipă care cu ușurință poate câștiga acest EURO. Ieșim cu capul sus și conștienți că putem mai mult și că putem da mai mult României. Putem aduce rezultate.

O experiență de la care am doar de învățat. O experiență pe care o pot purta toată viața în inima mea. Și datorită atmosferei. Cu siguranță am avut și o să am în perioada care urmează multe de învățat. 

Afecțiunea și aprecierea publicului pe care ni le-au arătat au fost de nedescris. Le mulțumesc din tot sufletul. Tot ce am făcut a fost pentru ei. 

Mereu îmi place să cred că se putea mai mult. Nu vrea să cred că sunt mulțumit. Sunt sigur că avem o bază construită pe care putem crea multă performanță și multe victorii”, a spus Radu Drăgușin. 


Echipele de start

  • România: Niță - Rațiu, Drăgușin, Burcă, Mogoș - Marin, Stanciu, R. Marin - Man, Drăguș, Hagi

Rezerve: Moldovan, Târnovanu - Rus, Nedelcearu, Alibec, Cicâldău, Pușcaș, Mihăilă, Olaru, Sorescu, Racovițan, Bîrligea, Șut


  • Olanda: Verbruggen - Dumfries, de Vrij, Van Dijk, Ake - Schouten, Simons, Reijnders - Bergwijn, Depay, Gakpo

Rezerve: Bijlow, Flekken, Blind, Brobbey, De Ligt, Frimpong, Geetruida, Maatsen, Malen, Van de Ven, Veerman, Weghorst, Wijnaldum, Zirkzee

Lotul României pentru EURO 2024

PORTARI: Horațiu Moldovan (Atlético de Madrid), Florin Niță (Gaziantep), Ștefan Târnovanu (FCSB)

FUNDAȘI: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova), Andrei Burcă (Al-Okhdood), Radu Drăguşin (Tottenham), Vasile Mogoş (CFR Cluj), Ionuț Nedelcearu (Palermo), Bogdan Racovițan (Rakow), Andrei Rațiu (Rayo Vallecano), Adrian Rus (Pafos)

MIJLOCAȘI: Alexandru Cicâldău (Konyaspor), Ianis Hagi (Alavés), Marius Marin (Pisa), Răzvan Marin (Empoli), Darius Olaru (FCSB), Deian Sorescu (Gaziantep), Nicolae Stanciu (Damac), Adrian Şut (FCSB)

ATACANȚI: Denis Alibec (Muaither), Daniel Bîrligea (CFR Cluj), Florinel Coman (FCSB), Denis Drăguş (Gaziantep), Dennis Man (Parma), Valentin Mihăilă (Parma), George Puşcaş (Bari)

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!