Reacția lui Adrian Porumboiu, după ce în presa internațională a început să se vorbească despre ”remiza aranjată” dintre România și Slovacia

Reacția lui Adrian Porumboiu, după ce în presa internațională a început să se vorbească despre ”remiza aranjată” dintre România și Slovacia EURO 2024

EURO 2024 este transmis în exclusivitate pe PRO TV, PRO ARENA și VOYO, în perioada 14 iunie - 14 iulie 2024.

După ce fostul mare arbitru Adrian Porumboiu a comentat în stilul său personal victoria României cu Ucraina, scor 3-0, în prima rundă a Grupei E de la EURO 2024, acum a vorbit și despre ultimul duel al grupei, cu Slovacia, care ne poate duce în optimile Campionatului European.

România va juca miercuri, de la 19:00, contra Slovaciei, în etapa a treia din Grupa E a Campionatului European din Germania, iar ul egal califică ambele formații în fazele eliminatorii ale întrecerii.

Adrian Porumboiu, reacție înainte de România – Slovacia, de la EURO 2024

România a pierdut cu 0-2 în meciul cu Belgia de la Koln și rămâne cu trei puncte după două meciuri. Astfel, toate cele trei echipe in Grupa E au câte trei puncte, cu o etapă înainte de optimi și orice scenariu este posibil în ultima rundă.

Deși tricolorii se pot califica și cu o remiză mai departe, fără să conteze ce se va întâmpla în celălalt duel din grupă, dintre Ucraina și Belgia, Adrian Porumboiu, fostul mare arbitru, a declarat că vrea să vadă selecționata lui Edward Iordănescu cu o evoluție solidă și să joace la victorie.

”Important ar fi pentru competiţie şi pentru tot ce înseamnă sportivitate să se joace pe bune. Să joace pe bune România şi să îi bată. Cu atât mai mare şi mai frumoasă este victoria când este câştigată fără aranjamente, blaturi, chiar dacă cineva ar spune că scopul scuză mijloacele.

Eu prefer să îi batem pe slovaci și să mergem așa mai departe, cu un succes” , a declarat Adrian Porumboiu, la Prima Sport.

Echipa națională de fotbal a României a ajuns la Wurzburg duminică și începe pregătirile pentru meciul decisiv împotriva Slovaciei. Luni seară, echipa a desfășurat o ședință de pregătire, urmând ca marți să se deplaseze la Frankfurt. În seara zilei de marți este programat antrenamentul oficial pentru confruntarea cu Slovacia.

România poate câștiga Grupa E dacă va învinge Slovacia și dacă Belgia va obține cel mult un rezultat de egalitate în meciul cu Ucraina. În acest scenariu, ”tricolorii” ar avea șase puncte, cu două în fața ocupantei locului doi.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!