Reacția ucrainenilor după Belgia - România 2-0: ”El e bun, dar unde sunt restul?”

Reacția ucrainenilor după Belgia - România 2-0: ”El e bun, dar unde sunt restul?” EURO 2024

România a pierdut în fața Belgiei, scor 0-2, în al doilea meci din grupele EURO 2024.

Ucrainenii au reacționat după Belgia - România 2-0

Emoție maximă! Naționala Belgiei a obținut o victorie categorică în fața României!”, au titrat jurnaliștii de la sport.ua

”Victoria obținută de belgieni crește la maximum emoțiile în Grupa E, după ce toate cele patru echipe au obținut câte trei puncte. Miercuri, naționala Belgiei va întâlni Ucraina, iar România va juca împotriva Slovaciei”, au continuat ucrainenii.

Cei de la ua-football.com au analizat și ei meciul și au criticat prestațiile ambelor echipe. Ucrainenii au remarcat jocul foarte defensiv al tricolorilor, dar și faptul că belgienii nu au reușit să marcheze mai multe goluri, deși au dominat categoric partida.

La fel ca Domenico Tedesco, ucrainenii au fost impresionați de paradele lui Florin Niță și au scris și despre golul controversat al lui Kevin De Bruyne, o reușită atipică din punctul lor de vedere pentru mijlocașul belgian.

Belgia a învins-o pe România, dar, din nou, belgienii nu au convins prin jocul lor, chiar dacă au încercat din greu. Încă din al doilea minut, Diavolii Roșii au deschis scorul, Tielemans a înscris cu un șut bun din afara careului. Inspirați de această reușită, belgienii s-au năpustit în atac să îi termine pe români, dar Lukaku a ezitat, iar încercarea lui Lukebakio a fost respinsă de Niță.

Belgiei i-au lipsit soluțiile în față. De Bruyne a fost bun, dar unde au fost ceilalți? Doku este departe de a fi Hazard, iar Lukebakio nu este Mertens. Românii s-au adaptat la jocul lor, dar le-au lipsit soluțiile din atac pentru a restabili egalitatea. Echipa lui Iordănescu a jucat aproape doar defensiv.

Doar în startul celei ce-a doua reprize, au devenit mai îndrăzneți. Mihăilă a scăpat spre poartă, dar a fost oprit. La mijlocul reprizei secunde, a început partea mai interesantă. Lukaku a înscris, dar pentru a treia oară la acest EURO, golul său a fost anulat pentru ofsaid.

Iar românii? Ei au răspuns prin paradele portarului, iar Dennis Man l-a iertat pe Koen Casteels. Acea ocazie a fost una crucială pentru români. Nu au marcat, iar în minutul 80, De Bruyne a închis jocul. Un gol atipic pentru el, după un assist al portarului. Aparent, Kevin s-a săturat ca Lukaku să fie surprins în ofsaid și i-a făcut treaba lui Big Rome”, au scris cei de la ua-football.com

VIDEO Rezumatul partidei Belgia - România 2-0

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!