Românul de la EURO 2024 care i-a dat pe spate pe jurnaliștii de la New York Times: ”A urlat de bucurie”
România e în optimile EURO 2024: o va înfrunta marți, de la 19:00, pe Olanda.
Selecționata lui Edward Iordănescu a condus de la început până la sfârșit Grupa E de la Campionatul European din 2024, găzduit de Germania și televizat în România la Pro TV, Pro Arena și pe VOYO.
Românul de la EURO 2024 care i-a dat pe spate pe jurnaliștii de la New York Times: ”A urlat de bucurie”
În ultimul meci din faza grupelor, România a remizat cu Slovacia, scor 1-1. De un punct aveau nevoie tricolorii pentru a-și asigura prezența în faza eliminatorie de la EURO 2024.
Jurnaliștii americani de la New York Times au scris despre Radu Drăgușin, stâlpul din defensiva lui Edi Iordănescu de la națională, care este legitimat din iarnă la clubul din Premier League, Tottenham Hotspur.
”Cu spatele plin de noroi, Radu Drăgușin a urlat de bucurie după ce și-a apărat echipa timp de 90 de minute în ultimul meci al României din faza grupelor la EURO 2024, împotriva Slovaciei. Furtuna care a avut loc în timpul meciului de pe arena din Frankfurt a udat serios terenul.
În afară de un moment în care s-a înălțat stângaci și l-a enervat pe portarul Florin Niță, Radu Drăgușin a rămas calm pe tot parcursul meciului încheiat cu scorul de 1-1, care a dus țara sa în fruntea grupei E dar și calificarea în optimile de finală.
Trupa lui Edward Iordănescu se va confrunta marți cu Olanda la Munchen, un meci în care Radu Drăgușin în va înfrunta pe coechipierul său de la Tottenham Hotspur Micky van de Ven”, a scris New York Times.
Lotul României pentru EURO 2024
PORTARI: Horațiu Moldovan (Atlético de Madrid), Florin Niță (Gaziantep), Ștefan Târnovanu (FCSB)
FUNDAȘI: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova), Andrei Burcă (Al-Okhdood), Radu Drăguşin (Tottenham), Vasile Mogoş (CFR Cluj), Ionuț Nedelcearu (Palermo), Bogdan Racovițan (Rakow), Andrei Rațiu (Rayo Vallecano), Adrian Rus (Pafos)
MIJLOCAȘI: Alexandru Cicâldău (Konyaspor), Ianis Hagi (Alavés), Marius Marin (Pisa), Răzvan Marin (Empoli), Darius Olaru (FCSB), Deian Sorescu (Gaziantep), Nicolae Stanciu (Damac), Adrian Şut (FCSB)
ATACANȚI: Denis Alibec (Muaither), Daniel Bîrligea (CFR Cluj), Florinel Coman (FCSB), Denis Drăguş (Gaziantep), Dennis Man (Parma), Valentin Mihăilă (Parma), George Puşcaş (Bari)
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News