Și francezii au fost uimiți de golul lui Lamine Yamal din meciul Spania - Franța: ”O bijuterie!” / ”Splendid!”
Spania se duelează cu Franța în prima semifinală a EURO 2024, în direct pe PRO TV și VOYO.
Francezii au început mai bine meciul și au reușit să deschidă scorul în minutul 9, prin Kolo Muani, care a înscris cu capul după o centrare a lui Kylian Mbappe.
Francezii, uimiți de golul lui Lamine Yamal: ”O bijuterie!”
”Cocoșul Galic” s-a aflat doar 12 minute în avantaj, pentru că în minutul 21 a venit reușita senzațională a lui Lamine Yamal, care l-a învins pe Mike Maignan cu un șut superb de la distanță. Și francezii au fost impresionați de reușita puștiului de 16 ani de la Barcelona și au catalogat execuția fotbalistului drept ”o bijuterie”.
”Bijuteria lui Yamal o aduce Spania înapoi în joc”, au titrat francezii de la L’Equipe.
”Servit de Morata la aproximativ 20 de metri de poarta Franței, tânărul jucător al Barcelonei îl păcălește pe Adrien Rabiot și expediază cu efect un șut splendid cu stângul care lovește interiorul barei laterale și apoi intră în plasă, fără șansă pentru Maignan”, au scris francezii.
”Ce gol al lui Yamal! Un șut sublim! Stângaciul de 16 ani are timp la marginea careului și trimite cu efect un șut senzațional. Maignan este puțin departe, iar mingea intră în poartă cu complicitatea barei”, au scris și cei de la RMC Sport.
”O bijuterie a lui Yamal!”, a notat și Le Parisien.
VIDEO Golul înscris de Lamine Yamal în meciul Spania - Franța
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News