Starul Slovaciei avertizează: ”Cine credea că românii au ajuns la EURO pentru că au câștigat la loterie se înșală!”
România și Slovacia au produs primele surprize de la EURO 2024
România a reușit un senzațional 3-0 în fața Ucrainei, în timp ce slovacii au răpus ”monstrul” din Grupa E, Belgia, scor 1-0.
Stanislav Lobotka: ”Cine credea că românii au ajuns la EURO pentru că au câștigat la loterie se înșală!”
Stanislav Lobotka a vorbit despre victoria obținută de Slovacia în fața Belgiei, o victorie surprinzătoare, în contextul în care nu mulți le dădeau șanse slovacilor, mai ales în fața celei mai bine cotate echipe din grupă.
”Suntem Slovacia, nu suntem la nivelul Belgiei, trebuie să fim sinceri. Putem crea un sistem care să funcționeze pentru noi și prin care să avem o rată de succes de 50 la sută. Restul procentelor vor fi obținute cu inimă, curaj și multă încredere”, a spus Stanislav Lobotka, conform sport.sk.
Întrebat despre succesul României în fața Ucrainei, Lobotka a recunoscut că slovacii nu vor avea deloc o misiune ușoară în fața tricolorilor.
Dimpotrivă, starul lui Napoli a ținut să le transmită celor care au considerat România drept cel mai slab adversar al Slovaciei din Grupa E faptul că tricolorii nu au ajuns la EURO 2024 pentru că ”au câștigat la loterie”.
”Echipa României este echilibrată. Dacă cineva crede că românii au ajuns la EURO pentru că au câștigat la loterie, se înșală. Chiar dacă unii experți în fotbal spun că această grupă este mai ușoară, nu este deloc așa.
Sună foarte bine (n.r. faptul că Slovacia poate obține biletul către optimi încă de vineri), dar încă nu s-a terminat. Trebuie să pregătim foarte bine următoarele două meciuri. Obiectivul nostru este să ieșim din grupe.
Recuperarea va fi normală. Trebuie să ne odihnim și de mâine vom pregăti meciul cu Ucraina. Știm că nu va fi un adversar simplu, poate va fi la același nivel cu Belgia”, a adăugat Lobotka.
VIDEO Rezumatul partidei România - Ucraina 3-0
Programul României la EURO 2024
- 17 iunie (Munchen), România - Ucraina 3-0
- 22 iunie, ora 22:00: Belgia - România (Koln)
- 26 iunie, ora 19:00: Slovacia - România (Frankfurt).
Campionatul European din Germania 2024 se va disputa în perioada 14 iunie - 14 iulie și va fi transmis în exclusivitate pe PRO TV, PRO ARENA și VOYO. Cele mai importante faze vor putea fi revăzute pe site-ul SPORT.RO.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News