VIDEO EXCLUSIV Ucrainenii nu trec ușor peste eliminarea de la EURO: "Penalty dubios pentru români, fanii sunt revoltați"

Ucraina EURO 2024 Ianis Hagi Romania EURO 2024 Presa din Ucraina scrie despre penalty-ul "dubios" primit de România contra Slovaciei / Foto: Tribuna
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 27 Iunie 2024, 15:30
Data actualizarii: Joi 27 Iunie 2024, 15:29

Ucraina a fost singura echipă din grupa E eliminată de la EURO 2024, în ciuda faptului că a strâns aceleași puncte ca România, Belgia sau Slovacia.

Din cauza golaverajului slab, provocat în mare parte de eșecul drastic contra României (0-3), Ucraina a terminat pe ultimul loc. Pentru a fi sigură de calificare, naționala condusă de Serghei Rebrov avea nevoie de victorie în ultimul meci, contra Belgiei, însă partida s-a încheiat la egalitate, 0-0.

Ucrainenii contestă penalty-ul primit de România contra Slovaciei

Ucrainenii au urmărit cu interes și ce s-a întâmplat în celălalt meci al grupei. România a fost pe locul 4 timp de 13 minute, după ce Slovacia a deschis scorul în minutul 24, prin Duda.

  • Presa din Ucraina scrie despre penalty-ul dubios primit de România contra Slovaciei / Foto: Tribuna

România a reușit să revină până la pauză după un penalty obținut de Ianis Hagi și transformat de Răzvan Marin. Presa din Ucraina continuă să conteste lovitura de la 11 metri acordată tricolorilor, iar jurnaliștii scriu despre revolta din mediul online a microbiștilor din Ucraina.

"Fanii Ucrainei sunt revoltați de ceea ce s-a întâmplat în meciul Slovacia - România, iar acest episod probabil a stabilit soarta grupei. 

Ca să o spunem frumos, România a primit un penalty dubios. Hagi a pătruns din flanc și a fost oprit de Hancko. Arbitru Daniel Siebert a acordat inițial lovitură liberă din afara careului. Deși inclusiv această decizie a fost una care a provocat îndoieli, Siebert și-a schimbat decizia în lovitură de la 11 metri, iar meciul s-a încheiat 1-1.

Este clar că fanii Ucrainei sunt revoltați de decizia arbitrului", a scris Tribuna, care a publicat zeci de mesaje de nemulțumire ale suporterilor.

VIDEO Penalty-ul obținut de Ianis Hagi în Slovacia - România

VIDEO Rezumat Slovacia - România 1-1

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!