UEFA, decizie de neînțeles! Ce se întâmplă cu Felix Zwayer, după erorile grave de arbitraj din meciul România – Olanda
România a fost eliminată în optimile de finală ale EURO 2024 după ce a pierdut cu 0-3 în fața Olandei.
Olandezii au fost superiori pe teren, dar arbitrajul germanului Felix Zwayer a avut un aport important pentru deznodământul meciului. Denzel Dumfries nu a văzut cartonașul galben nici la intervenția asupra lui Ianis Hagi, nici la cea comisă asupra lui Vasile Mogoș prin care l-a scos din joc pe fundașul României.
Felix Zwayer, arbitru de rezervă la meciul Olanda - Turcia
Apoi, în a doua repriză, centralul german a oprit un contraatac promițător al tricolorilor, după ce le-a acordat olandezilor lovitură liberă pentru un fault inexistent al lui Denis Alibec asupra lui Dumfries. Dacă Dumfries ar fi fost sancționat pentru faultul asupra lui Mogoș și pentru simulare, olandezii ar fi rămas în zece jucători, iar România ar fi avut o șansă în plus să restabilească egalitatea și să trimită jocul în prelungiri.
Acest lucru nu s-a întâmplat, însă, iar tricolorii au rămas cu un gust amar. Ultima decizie luată de UEFA nu face decât să accentueze această senzație.
Deși nu a mai fost delegat la centru, Felix Zwayer va fi arbitru de rezervă la meciul Olanda – Turcia, din sferturile de finală ale Campionatului European.
La centru se va afla francezul Clement Turpin, care va fi ajutat de la margine de Nicolas Danos și Benjamin Pages. În camera VAR se vor afla Jerome Brisard și asistenții Willy Delajod și Marco Fritz.
Petiție pentru suspendarea lui Felix Zwayer
Fanii români au organizat o petiție pentru suspendarea arbitrului Felix Zwayer până la efectuarea unei anchete amănunțite a prestației sale din meciul de la Munchen. Arbitrul german nu este străin de astfel de pedepse. La începutul carierei sale, centralul a fost suspendat pentru luare de mită.
La doar o zi de la publicare, petiția organizată pe site-ul change.org a adunat nu mai puțin de 3,629 de semnături.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News