Un ”tricolor” convocat la EURO 2024 e gata să schimbe echipa imediat după turneul final!
Un ”tricolor” convocat la EURO 2024 are șanse bune să schimbe echipa imediat după turneul final.
Ionuț Nedelcearu (28 de ani) va intra în ultimul an de contract cu cei de la Palermo, cu care a reușit să ajungă până în semifinalele barajului de promovare în Serie B.
Ionuț Nedelcearu, aproape de plecarea de la Palermo
Sicilienii au rămas în eșalonul secund, iar la echipă se pregătesc numeroase schimbări după ce Alessio Dionisi a fost ”instalat” ca antrenor, iar Morgan De Sanctis a preluat postul de director sportiv. Italienii au pus sub semnul întrebării viitorul lui Ionuț Nedelcearu, care are șanse bune să plece de la Palermo.
”Este probabilă despărțirea de Marconi, Nedelcearu și Graves. Buttaro și Aurelio pot schimba și ei echipa”, scriu italienii de la Mediagol.it, site care aparține de Gazzetta dello Sport.
Evaluat la un milion de euro de site-urile de specialitate, Ionuț Nedelcearu a evoluat în 21 de partide pentru cei de la Palermo în acest sezon, reușind să înscrie și două goluri în Serie B.
Trecut pe la Ufa, AEK Atena și Crotone, Ionuț Nedelcearu este evaluat de site-urile de specialitate la un milion de euro.
Programul României la EURO 2024
- 17 iunie, ora 16:00: România - Ucraina (Munchen)
- 22 iunie, ora 22:00: Belgia - România (Koln)
- 26 iunie, ora 19:00: Slovacia - România (Frankfurt)
EURO 2024 va fi transmis în România de PRO TV, PRO ARENA și VOYO, iar partidele vor fi analizate de experți precum Laurențiu Reghecampf, Florin Răducioiu, Ciprian Marica, Răzvan Raț și Alexandru Chipciu.
Citește totul despre EURO 2024 - componența grupelor, programul meciurilor și loturile complete
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News