Ungaria are mari emoții din cauza Angliei, iar Croația e oficial OUT de la EURO 2024! Cum arată acum tabloul
Au mai rămas doar patru meciuri din grupele EURO 2024, iar miercuri seară se va stabili tabloul complet al meciurilor din optimile de finală.
Echipele care și-au asigurat până acum calificarea în optimi sunt Germania, Elveția (grupa A), Spania, Italia (grupa B), Anglia, Danemarca, Slovenia (grupa C), Austria, Franța, Olanda (grupa D) și Portugalia (grupa F).
Croația, oficial OUT de la EURO 2024
După rezultatele de marți seară este cert faptul că grupa B nu va da echipă de pe locul 3 în optimi, iar Croația este oficial eliminată de la EURO 2024. Trupa lui Zlatko Dalic a încheiat cu doar două puncte și golaveraj 3-6.
După remiza dramatică de ieri contra Italiei, 1-1, Croația mai avea mici speranțe pentru calificarea în optimi. Avea nevoie, printre altele, ca Anglia să învingă la scor Slovenia, iar Danemarca să treacă de Serbia. Niciuna dintre aceste două condiții nu s-a îndeplinit, partidele respective terminându-se la egalitate, 0-0.
Ungaria are mari emoții pentru calificarea în optimi după ce Anglia nu a învins Slovenia
Într-o situație delicată se află și Ungaria, care a terminat pe locul 3 în grupa A, cu 3 puncte și golaveraj -3. Maghiarii ar fi avut nevoie ca Anglia să învingă Slovenia, caz în care locul 3 din grupa C ar fi fost mai slab.
Nu s-a întâmplat acest lucru. Slovenia a terminat pe 3, cu 3 puncte, golaveraj 2-2 și are asigurată calificarea în optimile de finală.
Ungaria așteaptă acum meciurile de miercuri pentru a afla dacă merge în optimi. Maghiarii au nevoie ca echipa din grupa F care termină pe locul 3 (Turcia, Cehia sau Georgia) să aibă un punctaj mai slab decât ei.
Miercuri, de la ora 22:00, se joacă partidele Georgia - Portugalia și Cehia - Turcia. Ungaria se califică sigur în optimi dacă nici Georgia și nici Cehia nu câștigă.
Clasamentul locurilor 3 de la EURO 2024 (doar primele 4 vor merge în optimi)
Știm primele meciuri din optimile EURO 2024
Până acum se cunosc două dintre meciurile din optimi: Elveția - Italia (sâmbătă, ora 19:00, Berlin) și Germania - Danemarca (sâmbătă, ora 22:00, Dortmund). Celelalte șase dueluri din această fază vor fi stabilite după meciurile de miercuri.
Posibil duel Franța - România în optimile EURO 2024
În cazul în care va termina grupa E pe locul secund, România va da în optimile de finală peste ocupanta poziției a doua din grupa E, Franța.
Franța a remizat surprinzător, 1-1, contra Poloniei, care era deja eliminată de la EURO, iar vicecampioana mondială a încheiat grupa D pe locul 2, cu 5 puncte, sub liderul Austria, care a învins Olanda, 3-2.
Duelul dintre locul 2 din grupa D și locul 2 din grupa E va avea loc pe Merkur Spiel-Arena din Dusseldorf, luni, 1 iulie, de la ora 19:00.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News